1

A fost lansat un Nou Produs de Garantare pentru companiile afectate de criza generată de COVID-19

Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a participat, astăzi, la Webinar-ul lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, scopul căruia a constituit  familiarizarea mediului de afaceri cu  Noul Produs de Garantare pentru companiile afectate de criza generată de pandemia COVID-19, lansat de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul  Fondului de garantare gestionat de ODIMM. Instrumentul financiar presupune un produs de garantare cu condiții preferențiale pentru IMM-uri care poate fi utilizat la contractarea creditelor atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții.

„Pandemia COVID-19 este o  provocare fără precedent pentru întreaga lume și nici țara noastră nu a fost ocolită de efectele acestei crize pandemice. În acest context, economia moldovenească ca și economiile țărilor din lume și din regiune s-a confruntat cu două șocuri, unul intern – ca rezultat al măsurilor restrictive de izolare și unul extern, care a vizat exporturile, remitențele, investițiile străine care au suferit un declin considerabil. Conform prognozei macroeconomice revăzute pentru anul 2020, PIB-ul va avea un raport negativ de minus 4.5% în timp ce estimările pentru anul 2021 se prevăd a fi mai optimiste, cu o  creștere pozitivă a PIB-ului de 4.1%”, a menționat Lilia Palii.

Potrivit Secretarului general de stat, Guvernul a venit cu un șir de instrumente pentru a oferi suport mediului de afaceri în această situație de criză. Evenimentul de astăzi fiind dedicat unuia din acele instrumente care prevede un nou program de garantare pentru companiile afectate de criza pandemică.

Noul produs financiar este lansat de ODIMM în parteneriat cu băncile comerciale din Republica Moldova pentru emiterea creditelor preferențiale IMM-urilor afectate de criza pandemica. Astfel, companiile ce au înregistrat o scădere a venitului din vânzări cu 30% în perioada martie – iunie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent vor putea solicita credite pentru capital circulant garantate de stat în proporție de până la 80%, cu un comision de garantare zero până la 31.12.2021. Concomitent, companiile ce solicită credite investiționale vor putea  beneficia de garanții ce vor acoperi până la 80% din credit cu o valoare de maxim 5 mln. lei.

Mijloacele financiare suplimentar alocate în cuantum de 50 mln. lei, vor fi supuse efectului de multiplicare, astfel pentru Produsul nou elaborat, capacitatea ODIMM de a emite garanții va fi de 150 mln. lei, cu posibilitatea realocării pe măsura consumării plafonului din mijloacele disponibile de la alte produse neutilizate, sau majorarea coeficientului de multiplicare.

„IMM-urile joacă unul din cele mai importante roluri în economia Republicii  Moldova, asigurând 98% din totalul întreprinderilor, care înglobează peste 60% din forța de muncă. Noul instrument de garantare vine să completeze Produsele active pe care le oferă la ora actuală Fondul de Garantare Creditelor. Deoarece, în prezent, creditele bancare constituie principala sursă de finanțare atât pentru IMM-uri, cât și pentru tot mediul de afaceri, încurajăm antreprenorii ca pe lângă  Programele de suport ODIMM ce presupun alocări directe de resurse sub formă de mijloace financiare nerambursabile, să acceseze și să valorifice Produsele creditare oferite de sectorul financiar, statul venind, în acest sens, cu acoperirea insuficienței de gaj în proporție de până la 80% din creditul solicitat”,  a subliniat Iulia Costin, Directorul general ODIMM.

În prezent, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii al ODIMM au fost acordate 429 garanții financiare în valoare de peste 168 milioane lei, care au asigurat debursarea creditelor în sumă de 492 milioane lei și au generat investiții în economie în valoare de peste 714 milioane lei.

foto: mei.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green