foto-_m3_9080

Am putea avea un sistem unitar de salarizare în sectorul bugetar după care vor fi formate lefurile

Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost examinat astăzi în cadrul unei ședințe prezidate de prim-ministrul Pavel Filip. Documentul a fost elaborat de Ministerul Finanțelor, cu participarea experților locali și internaționali, precum și a specialiștilor din cadrul autorităților și instituțiilor din sectorul bugetar. La baza proiectului a fost pus Conceptul privind sistemul unitar de salarizare aprobat de Guvern la 28 iulie 2017.

Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar este una complexă ca și reforma sistemului de pensii, însă necesară. „Implementarea acesteia va aduce mai multă claritate și echitate în sistem, asigurând o abordare corectă între cei care ocupă o poziție salarială mai joasă și cei care se află într-o poziție mai înaltă”, a precizat Pavel Filip. Actualul cadru legislativ în domeniul salarizării a devenit greoi și netransparent din cauza multiplelor adaosuri și suplimente salariale.

Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nu prevede cuantumul salariilor. Acesta urmează să fie calculat anual, în baza salariului minim pe economie care va fi stabilit la începutul anului în legea bugetului. Potrivit proiectului, noul sistem de salarizare va reprezenta o grilă unică cu 15 grade și 130 de clase de salarizare. Salariul de bază va reprezenta principalul element al remunerației angajaților, majoritatea sporurilor fiind încorporate în acesta.

Trecerea la sistemul unitar de salarizare în sistemul bugetar va reduce numărul de acte normative care stabilesc condițiile de salarizare, la bază fiind o singură lege. Astfel, va fi asigurat un sistem de salarizare transparent, echitabil, simplu de calculat și de gestionat, care va remunera performanța angajaților. Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat ca proiectul de lege să fie definitivat într-un timp restrâns, după care să fie propus pentru consultări publice.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

2 Comentarii

  1. Serafim at |

    Trebuie o motivare pentru cetățeni de a lucra acasa in Moldova nu peste hotarele țarii, mai ales ca vrem sa fim o țara Europeana trebui si salarii europene sa avem.

    Reply
  2. Mihai at |

    Acest sistem va aduce foarte multe plusuri, chiar si aceiasi transparenta de care avem nevoie noi foarte mare.

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green