xd

Anastasia Nichita a cucerit aurul la Campionatul European de lupte pentru tineret

Moldoveanca Anastasia Nichita a obținut medalia de aur la Campionatul European de lupte pentru tineret. Competiția s-a desfășurat în perioada 31 iulie – 5 august la Roma, Italia.

Sportiva noastră a luptat la categoria de greutate 59 kg, repurtând patru victorii: prima a obținut-o în disputa cu sportiva Hatice Ece Tekin din Turcia, a doua cu Morena De Vita din Italia, a treia cu Alina Kazymova din Federația Rusă, iar în finala pentru aur a învins-o peTetiana Rizhko din Ucraina.

Astăzi, 6 august, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Radu Rebeja, a primit-o în vizită pe medaliata cu aur, Anastasia Nichita, și pe antrenorul acesteia, Tudor Cîrlan. Oficialul a felicitat-o pe sportivă și i-a oferit diploma de onoare a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

„Rezultatele obținute la această competiție sunt foarte importante pentru Republica Moldova, pentru că ne mențin în rândul elitei sportive europene, iar acest fapt este demonstrat de cele 4 medalii cu care luptătorii noștri, împreună cu antrenorii lor, s-au întors acasă. Pe acestă cale, vreau să vă mulțumesc pentru munca și determinarea de care dați dovadă, și vă urez mult succes, îndemânare și perseverență în practicarea acestui sport, pentru că necesită nu doar curaj, dar și dăruire, concurența fiind una acerbă”, a menționat secretarul de stat.

Precizăm că la Campionatul European de lupte pentru tineret, luptătorii de stil liber Nicolai Grahmez (cat. 65 kg) și Andrian Grosul (cat. 79 kg) au obținut câte o medalie de argint, Caranseni Piotr (cat. 74 kg) – medalia de bronz, iar Leomid Colesnic (cat. 61 kg), Ivan Nedealco (cat. 86 kg), Gheorghe Erhan (cat. 96 kg) și Jabrailov Shamhan  (cat. 125 kg) s-au clasat pe locul V.

Foto: mecc.gov.md

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Bravoooo!

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green