primele-informatii-din-ancheta-interna-de-la-institutul-mamei-si-copilului-persoanele-implicate--suspendate-temporar-40850-820x462

Angajații de la Institutul Mamei și Copilului, implicați în cazul tinerei care și-a născut copilul mort în toaletă, suspendați din funcții

Angajații maternității de la Institutul Mamei și Copilului, implicați în cazul pacientei care și-a născut copilul mort într-o toaletă a instituției, au fost suspendați din funcții pe parcursul desfășurării anchetei de serviciu, anunță administrația IMC.

„Odată cu stabilirea tuturor circumstanțelor, toți cei care se pot face vinovați, care au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționați și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora”, anunță administrația instituției medicale.

Într-un comunicat emis de IMC se arată că pacienta a fost internată la data de 9 decembrie 2017, fiind investigată clinic și paraclinic. Pe 11 decembrie a fost efectuată ultrasonografia, care a confirmat diagnosticul de anomalii de dezvoltare ale fătului, la care s-au anexat markerii de aberații cromozomiale. În aceeași zi cazul a fost discutat în cadrul unui consilium medical, cu recomandarea întreruperii medicamentoase a sarcinii, procedură la care s-a purces imediat. De notat că procedura de întrerupere a sarcinii până în 22 săptămâni se efectuează prin administrarea preparatelor, standard, după schemă, care provoacă apariția contracțiilor uterine și pot declanșa în orice moment expulzia.

„Pacienta nu a fost internată pentru naștere, aceasta prezentând o sarcină în termen de 21 de săptămâni, cu făt la care au fost depistate malformații congenitale multiple de dezvoltare și, la indicații medicale, s-a produs avortul tardiv provocat medicamenos, momentul de producere al căruia nu poate fi anticipat”, se menționează în comunicat.

La data de 14 decembrie a avut loc avortul medicamentos provocat. Pacienta a fost externată pe 15 decembrie cu recomandările medicului curant și sub supravegherea medicului de familie.

„Reiterăm faptul că administrația Institutului Mamei și Copilului condamnă vehement orice încălcări ale protocoalelor medicale în vigoare, orice devieri de comportament admise de oricare dintre colaboratorii medicali, ce activează în cadrul instituției, calificându-le drept inadmisibile și incompatibile cu profesia de medic”, subliniază reprezentanții instituției.

Imagine simbol: agora.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green