La Inspectoratului General al Poliției a avut loc lansarea oficială a proiectului „Consolidarea capacităților Poliției Republicii Moldova și susținerea îmbunătățirii culturii traficului rutier”.
Obiectivul general al proiectului presupune organizarea cursurilor de instruire în domeniul asigurării escortelor persoanelor VIP și are drept scop consolidarea capacităților angajaților INP în domeniul escortei și stopării în siguranță a vehiculelor care prezintă risc.
În cadrul proiectului vor fi elaborate Proceduri Operaționale Standard, Instrucțiuni și Manuale, precum și se vor desfășura exerciții practice comune și se va procura echipament pentru activitățile de instruire.
Prezent la eveniment, șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Livii Baziuc, a apreciat disponibilitatea colegilor din Estonia de a asista Poliția Republicii Moldova: „Acest proiect este binevenit în contextul situației accidentare recente și sunt ferm convins că prin intermediul acestui proiect vom reuși să aliniem Poliția din Republica Moldova la standardele UE”, a precizat acesta.
Menționăm că proiectul dat este finanțat de către Fondului Estonian de Cooperare pentru Dezvoltare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Estonia . Valoarea proiectului constituie 106.000 Euro și va fi implementat în perioada 2018-2019.
Inspectoratul General al Poliției a aplicat la proiectul dat în 2016, iar pe parcursul acestei săptămâni vor fi organizate mai multe vizite documentare a experților estonieni în cadrul mai multor subdiviziuni ale INP.
Foto: politia.md