6

ANI ar putea avea 76 de angajați, dintre care 45 vor fi inspectori de integritate

Reorganizarea instituţională şi asigurarea funcţionalităţii Autorităţii Naţionale de Integritate a fost examinată în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități.

Deputații au discutat și susținut proiectul hotărârii Parlamentului privind aprobarea structurii şi a efectivului-limită a Autorităţii Naţionale de Integritate în număr de 76 de unități, inclusiv personal tehnic.

Potrivit proiectului, din numărul total de angajați, 45 vor fi inspectori de integritate. Aceștia vor desfășura activități de prevenire a corupţiei prin realizarea controlului averii şi intereselor personale, precum şi respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi restricţiilor.

De asemenea, este prevăzută constituirea Inspectoratului de integritate – subdiviziune responsabilă de controlul averilor, intereselor personale, incompatibilităţilor şi restricţiilor. În anul 2017 au fost depuse 53.050 de declaraţii de avere și interese personale.

Proiectul susținut de Comisie urmează a fi dezbătut și votat în ședința plenară a Legislativului.

Imagine simbol: pinterest.com

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green