y

Aproape jumătate de kilogram de bijuterii din metale prețioase, depistate de vameși în torpedoul unei mașini

O locuitoare a orașului Cahul în vârstă de 27 de ani este cercetată de către subdiviziunile antifraudă ale Serviciului Vamal pentru tentativa scoaterii ilegale din țară a 418 g de bijuterii confecționate din metale presupus a fi prețioase.

Bunurile au fost depistate aseară, când tânăra intenționa să iasă din țară prin postul vamal Giurgiulești de la frontieră cu România.

Acționând în baza analizei de risc, vameșii au supus mașina acesteia unui control detaliat, în cadrul căruia au depistat un ascunziș în torpedoul autoturismului. În urma demontării acestuia, au fost găsite 83 de articole din metale de culoare galbenă și albă, majoritatea având titlul 585.

Articolele și unitatea de transport au fost reținute pentru continuarea cercetărilor și identificarea tuturor persoanelor implicate sau cu tangență la acest caz. Verificările mai urmează să stabilească de unde provin bunurile și unde trebuiau să ajungă.

Foto: customs.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green