transnistria

ASP: Cetăţenia Republicii Moldova devine tot mai atractivă pentru locuitorii din stânga Nistrului și municipiul Bender

Începând cu anul 2014, Agenția Servicii Publice atestă o creștere considerabilă a numărului de persoane, în special a celor care locuiesc în stânga Nistrului și municipiul Bender care au solicitat acte de identitate naționale.

Acest fapt se datorează atât liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova în statele spaţiului comunitar, precum şi optimizării proceselor de prestare a serviciilor publice în materie de cetățenie și de eliberare a actelor de identitate cetățenilor Republicii Moldova.

Grație modificărilor operate în Legea cetățeniei nr. 1024/2000, începând cu 19 aprilie 2018, persoanele cu vârsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Moldovei, indiferent dacă dețin cetățenia altui stat și dacă domiciliază în țară sau în străinătate pot dobândi cetățenia Republicii Moldova prin recunoaștere în mod simplificat.

Astfel, persoanele din categoria menționată supra sunt recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova din momentul depunerii cererii în acest sens, care conţine consimţământul solicitantului. Doritorii din țară se pot adresa la orice serviciu eliberare a actelor de identitate sau centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice. Cei aflați peste hotare pot depune cererile la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.

La înregistrarea cererii, solicitanții prezintă actul de identitate aflat în posesie și documentele de stare civilă. Solicitanții care nu posedă acte de identitate se identifică conform procedurii stabilite de cadrul normativ.

Datele statistice din ultimii ani denotă că dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere este cea mai solicitată procedură.

Începând cu 19 aprilie 2018 până în prezent, 10 060 de persoane au beneficiat de procedura simplificată de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere, dintre care 7 575 (circa 72%) – sunt locuitori din stânga Nistrului şi municipiul Bender, care deja au obţinut acte de identitate ale cetăţeanului Republicii Moldova.

Până la simplificarea procedurii circa 300 de persoane domiciliate în localitățile din stânga Nistrului şi municipiul Bender anual erau recunoscute cetăţeni ai Republicii Moldova.

Foto: moldova.org

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green