Audieri parlamentare: Dialogul în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană s-a dinamizat

În 2018 dialogul în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană s-a dinamizat în toate platformele de interacțiune existente și este mai intens comparativ cu anii precedenți. Declarația a fost făcută la audierile privind problemele actuale existente în procesul implementării ultimelor acte semnate în cadrul procesului de reglementare transnistreană, organizate de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.

La discuții au participat reprezentanții Biroului de Reintegrare, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Serviciului de Informații și Securitate și ai Agenției Servicii Publice.

„Subiectul transnistrean rămâne unul prioritare pentru securitatea, apărarea, ordinea publică din Republica Moldova și există interes cu privire la evoluțiile care se produc”, a declarat Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Eugen Carpov.

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a menționat că progresele din cadrul negocierilor au condus la mărirea capacității podului de la Gura Bâcului pentru circulația autovehiculelor de la 3,5 tone la 10 tone. Recent, a fost finalizat un studiu de fezabilitate, efectuat de către Guvern împreună cu Delegația UE în Republica Moldova.

Potrivit documentului, există posibilitatea admiterii în circulație a vehiculelor cu masa totală de până la 25 tone (pentru sarcini necontrolate) și de maxim 40 tone (pentru sarcini excepționale unice). În acest caz, se impune respectarea mai multor condiții: efectuarea unei expertize suplimentare pentru verificarea încărcăturii pe pod, nu va fi instituit niciun terminal vamal internațional înainte de a ajunge pe podul de la Gura Bâcului, nu vor fi mărite forțele în acest perimetru și nu vor fi conectate alte echipamente.

„Noi privim podul de la Gura Bâcului din prisma liberei circulații, în vederea consolidării măsurilor de încredere, în timp ce partea transnistreană privește, mai mult, sub aspect economic. Din acest considerent, noi în continuare vom purta discuții astfel încât să sensibilizăm nu doar partenerii internaționali, dar și să înțelegem pentru ce investim în acest pod”, a menționat Cristina Lesnic.

Oficialul a mai precizat că au fost apostilate circa 141 de diplome, cele mai multe fiind destinate pentru Italia, SUA, Bulgaria și Franța. Cristina Lesnic s-a referit și la problema școlilor cu predare în limba română, menționând că Chișinăul va insista asupra asigurării liberei circulații, fără notificări și liste prealabile, a celor circa 1.500 de elevi, inclusiv a profesorilor și a personalului tehnic.

„Ne propunem ca, până la sfârșitul anului, acești copii să circule liber, nestingherit și să aibă dreptul la educație ca și elevii de pe malul drept al Nistrului”, a subliniat Cristina Lesnic.

În ceea ce privește accesul în traficul rutier internațional al mijloacelor de transport, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare a anunțat că există deja ieșiri spre UE, la frontiera cu România, fără incidente. Circa 95% din cei cărora le-au fost procesate cererile pentru înregistrarea mijloacelor de transport din regiunea transnistreană sunt cetățeni cu buletinul de identitate al Republicii Moldova. Cristina Lesnic a mai precizat că este necesară monitorizarea acestui proces, deoarece există multe solicitări din partea persoanelor care doresc înregistrarea mijloacelor de transport.

Potrivit oficialului, accesul la terenurile agricole de după traseul Camenca-Tiraspol a fost restabilit pentru 83,08% din suprafața totală de circa 6 500 hectare cu circa 5 600 de proprietari. Suprafața de terenuri rămasă aparține administrației publice locale, terenurile care fac obiectul succesiunii, persoanele care se află peste hotarele țării.

Potrivit reprezentantului Agenției pentru Servicii Publice, Oleg Rotaru, 584 de autovehicule și 5 motociclete din regiunea transnistreană au fost înregistrate, fiind deservite 760 de persoane, dintre care 660 dețin actele de identitate ale Republicii Moldova. Oleg Rotaru a anunțat că este aplicat mecanismul on-line de deservire a cetățenilor, fiind deja programate peste 4.000 de persoane.


Foto/Video: parlament.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green