foto-_m3_1061

Avansarea relațiilor moldo-georgiene – un obiectiv comun al premierilor Filip și Kvirikashvili

Premierul Pavel Filip a avut, în weekend, o întrevedere cu omologul său georgian, Giorgi Kvirikashvili, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen. Oficialii au discutat oportunitățile de intensificare a dialogului bilateral, inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale.

Părțile au apreciat buna cooperare dintre state pe segmentul integrării europene, remarcând că Republica Moldova și Georgia au obiective comune în relația cu UE. În context, șeful Executivului de la Chișinău a accentuat că schimbul de experienţă în domenii cheie, inclusiv pe platforma Parteneriatului Estic, va contribui la realizarea cu succes a angajamentelor asumate de ambele țări față de instituțiile europene.

De asemenea, Pavel Filip a menționat importanța valorificării potenţialului comercial-economic, cu accent pe crearea întreprinderilor mixte și atragerea investițiilor georgiene în economia națională prin facilitățile oferite de zonele economice libere și parcurile industriale din Moldova. Cei doi premieri au confirmat interesul pentru organizarea la Chișinău a celei de-a doua ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene de colaborare comercial-economică.

Prim-miniștrii Filip și Kvirikashvili au mai făcut un schimb de opinii pe marginea procesului de reglementare a conflictelor teritoriale existente în cele două țări. De asemenea, părțile s-au pronunțat pentru dezvoltarea unei colaborări reciproc avantajoase în cadrul GUAM, organizație a cărei președinție a fost preluată de către ţara noastră în anul curent.

La finalul întrevederii, premierul georgian a confirmat intenția de a efectua o vizită de lucru în Republica Moldova pe parcursul anului curent.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green