1

Avocat, bănuit de implicare în circulația ilegală de droguri

În perioada 2019 – prezent, a fost investigată activitatea ilicită a unui grup de persoane implicate în circulația ilegală de droguri. În cadrul investigațiilor, a ajuns în vizorul organelor de drept și un bărbat, cu vârsta de 34 ani, care practică activitate de avocat.

Astfel, la 25 februarie, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legii au percheziționat domiciliul bănuitului. În rezultatul percheziției, a fost depistată și ridicată o substanță cristalizată de culoare albă asemănătoare cu drog de tip „PVP”, folii de staniol și alte ustensile specifice de consumare a drogurilor, care aveau urme de utilizare.

Pe parcursul investigațiilor care au durat un an, au fost stabiliți indici privind implicarea directă a bănuitului în circuitul ilegal al substanțelor narcotice și în special etnobotanice, dar și celor de tip „PVP”. În acest sens, evident a fost probat faptul implicării bărbatului în schema criminală.

Pentru perioada investigației, bănuitul este prezumat nevinovat, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green