51486acda854be46f907ffa3f7a81df0

Banca Mondială va oferi Moldovei 22,43 mln. de dolari pentru modernizarea serviciilor guvernamentale

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova 22,43 milioane de dolari SUA pentru realizarea proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”. Cabinetul de Miniștri a aprobat joi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a Acordului de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Implementarea proiectului de modernizare a serviciilor guvernamentale va contribui la eliminarea serviciilor publice depăşite de timp și la comasarea mai multor servicii, pentru sporirea calității acestora conform  așteptărilor cetățenilor.

Totodată, va fi facilitat accesul la serviciile publice la nivel local prin canale digitale, va fi redus numărul de documente necesare, precum și durata de prestareaserviciilor publice. Termenul de implementare a proiectului este 3 iunie 2023 şi va fi realizat prin intermediul Centrului de Guvernare Electronică.

Documentul prevede acordarea de către instituțiile Băncii Mondiale a două împrumuturi: 15 milioane de dolari vor fi oferite de Asociația Internațională pentru Dezvoltare și 5 milioane de dolari vor fi alocate de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Alte 2,43 de milioane de dolari vor fi alocate activităţilor aferente realizării proiectului.

În context, premierul Pavel Filip a subliniat că modernizarea serviciilor publice presupune pe lângă reinginerie şi digitizare, reducerea numărului de servicii. „Este un proiect important, din punctul meu de vedere, şi trebuie să urmărim implementarea acestuia cu atenţie. Aceşti bani ne vor ajuta să ducem până la capăt reforma administraţiei publice”, a conchis Pavel Filip.

Foto: radiochisinau.md

Răspândește știrea!

4 Comentarii

  1. Grișa at |

    pot fi donați și miliarde de dolari ,dar dacă sistemul nu funcționează – nu va fi niciun rezultat, anume de asta e necesar de schimba însăși sistemul !

    Reply
  2. Buga at |

    Banii vin pe bandă rulantă dar unii contiună să spună că nu avem susținerea necesară din partea UE.

    Reply
  3. Maxim at |

    Daca au dat inseamna ca am meritat si sunt increzuti.

    Reply
  4. timofei at |

    Banca Mondiala precis nu au abonament la jurnalTV, si pare ca nici pe fostei lor colege, Maia Sandu, nu-i prea dau mare importanta!

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green