mn

Bărbat cu dublă identitate, deconspirat cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială, după ce a întreprins două tentative de a trece ilegal frontiera

Un cetățean al Federației Ruse, care se legitima cu identitate străină pe teritoriul Republicii Moldova și a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii de frontieră în comun cu ofițerii Serviciului de Informație și Securitate al Republicii Moldova, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, documentează acțiunile individului de 42 de ani care la sfârșitul lunii noiembrie curent, prin Aeroportul Internațional Chișinău, ca pasager al rutei Sankt-Petersburg-Chișinău, s-a prezentat la controlul de frontieră cu pașaportul cetăţeanului Federației Ruse.

Ulterior, aceiași persoană a avut o tentativă de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, cu ruta Chișinău-Bruxelles, în baza unui pașaport, eliberat de către Țările de Jos (Olanda) pe numele unui cetățean străin.

S-a constatat că bărbatul a folosit la traversarea frontierei de stat două pașapoarte cu identități și cetățenii diferite. Totodată, pentru stabilirea persoanei reținute la frontieră s-a utilizat tehnologia recunoașterii faciale.

Până la luarea deciziei pe caz, în data de 16 decembrie curent acesta a avut a doua tentativă de trecere a frontierei, prin punctul feroviar „Vălcineț”.

Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă amendă în mărime de la 550 la 950 unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 5 ani.

Foto: border.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green