livada-protejata-de-bruma-prin-aspersiune

BEI oferă Moldovei un împrumut de 120 mln. de euro pentru restructurarea sectorului horticol

Banca Europeană  de Investiții (BEI) oferă țării noastre un împrumut de circa 120 milioane de euro pentru restructurarea lanțului valoric al sectorului horticol. Beneficiarii sunt peste 300 de agenţi economici şi peste 52 mii de gospodării ţărăneşti, ce vor putea accesa banii în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, realizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM)

Proiectul care va fi implementat până în anul 2021 are drept obiectiv reabilitarea sectorului horticol prin tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere primară în horticultură, dotarea cu sisteme de irigare şi antigrindină, modernizarea proceselor de procesare dar şi diversificarea pieţelor de desfacere pentru fructele moldoveneşti.

Potrivit MADRM, în cadrul proiectului sunt disponibile credite investiționale acordate prin intermediul băncilor comerciale: „Energbank”,  „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale”, „Procredit Bank” și „Comerțbank”. Horticultorii și operatorii economici din domeniile conexe pot beneficia de finanțarea în leasing accesibilă prin intermediul „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale”.

Valoarea minimă a alocărilor pentru investiții este de 5.000 de euro, iar cea maximă de până la 5 milioane de euro. Termenul de creditare este de maxim 10 ani cu o perioadă de grație de până la 4 ani. Rata dobânzii este una competitivă, de aproximativ 5-6% pentru credite în valută. În cadrul proiectului sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA „Zero” și facilități la import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale, accize și TVA la importul utilajelor sau serviciilor.

Pentru investiții în laboratoare, instituții educaționale și asigurarea siguranței alimentelor, în cadrul proiectului sunt rezervate 12 milioane de Euro, adică 10 la sută din valoarea totală a creditului disponibil.

Sectorul horticol ocupă un loc deosebit de important în economia ţării. Acest domeniu asigură circa 14 la sută din veniturile provenite din export, devansând celelalte sectoare. Prin aceste investiţii vom creşte competitivitatea produselor moldoveneşti pe pieţele europene.

Imagine simbol: erbicid.ro

Răspândește știrea!

3 Comentarii

  1. Maia Sandu at |

    Nu finantati Moldova! Asteptati sa vin eu la putere si atunci sa dati bani, ca altfel n-o sa ma voteze lumia!

    Reply
  2. Dima at |

    Si cum specula Maia Sandu ca Moldova nu va primi finantare?

    Reply
  3. timofei at |

    cel mai important ca acuma antreprenorii sunt informati despre proiecte si investitii si aplica activ!

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green