1

Biroul Politici de Reintegrare s-a autosesizat pe incidentul privind polițistul, ce ar fi fost sechestrat de structurile nerecunoscute transnistrene

Biroul Politici de Reintegrare s-a autosesizat în cazul acțiunilor de răpire a unui ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești de către structurile de forță nerecunoscute din regiunea transnistreană. Reprezentanții Biroului și Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control conlucrează cu organele de drept și alte autorități pentru a elucida toate circumstanțele cazului și a interveni pe canalele aflate la dispoziție pentru eliberarea sa.

Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a făcut demersuri către partea transnistreană pentru a cere explicații pe acest caz, subliniind, în același timp, inadmisibilitatea unor astfel de acțiuni. „Astfel de acțiuni sunt inadmisibile, ilegale și încalcă cele mai fundamentale drepturi ale omului, fiind o provocare constantă în ultima perioadă”, a declarat Cristina Lesnic.

Totodată, subiectul a fost adus în atenția mediatorilor în formatul 5+2, Oficiul CoE în Republica Moldova și Reprezentanței ONU în Republica Moldova și va fi abordat de către Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control în ședința de săptămâna aceasta a CUC.

Potrivit informațiilor operative, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat forțele disponibile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și întreprinde toate măsurile de identificare a locului aflării și eliberarea angajatului Poliției. Suplimentar, pe marginea acestui caz Procuratura din Florești a inițiat un dosar penal în baza art. 164, aliniat 2 „Răpirea unei persoane” și art.351, alin.2 „Uzurparea de calității oficiale” din Codul Penal al Republicii Moldova.

Amintim că astăzi, în jurul orei 09:30, conducerea Inspectoratului de poliție din Florești a fost sesizată de soția unui polițist domiciliat în or. Camenca, care a comunicat despre faptul că soțul său a fost răpit de persoane necunoscute, cu cagule pe față și haine cu inscripția „КГБ”.

foto: moldpres

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green