politie

BLOG: Moldova – stat polițienesc, mai ceva ca pe timpul lui Voronin

Conform ultimelor sondaje, încrederea poporului în Poliție a crescut cu 60%. În realitate, aceste date sunt doar pe hîrtie, în rapoarte pentru șefii mari. De fapt, Poliția a devenit la fel de obraznică și agresivă cum era pe timpul lui Voronin.

Pe timpul lui Filat (fie-i țărîna ușoară, ca politician) Poliția era lipsită de dreptul de abuza cetățenii și era supusă riguroaselor controluri și aveai impresia că, în sfîrșit, în țara noastră începe să se contureze un stat de drept.

El Coordonatore este crescut și dezvoltat în inima Partidului Comuniștilor și de acolo a și deprins dragostea pentru putere și a învățat de la fostul KGB-ist cum trebuie să lucreze forțele de ordine.

Imediat după ce la înlăturat pe avarul de Filat de la treucă și a pus mîna pe ghidoul țării, Păpușarul a dat undă verde Poliției în acțiunile sale față de cetățeni, căci e mult mai greu să ții poporul în cușcă dacă el nu se teme de omul în uniformă și știe că îi vor fi respectate drepturile.

Polițistul este un om care apără legea, legitimația oferindu-i o prioritate în fața simplului cetățean. Foarte ușor acesta poate călca limita poziției de serviciu, comițînd abuzuri de putere. De asta organele competente trebuie să aibă ochi și la ceafă pentru a supraveghea non-stop colaboratorii.

Vedem din ce în ce mai des pe rețelele de socializare cum polițiștii sfidează grosolan regulamentul intern și normele de etică, interpretînd în mod obraznic orice gest civic sau întrebare a cetățenilor ca ultragiere a polițistului și imediat revendicîndu-și dreptul de a aplica mijloace speciale.

În dezvoltarea noastră ca stat, dansămn o „Ciuleandră” tipică în ritmul „un pas înainte – doi înapoi”. Era frumos că scăpasem de comuniști, cetățenii au început să trateze cu respect reprezentanții forțelor de ordine. Ne mișcam cu pași mici către un stat de drept cu apărători tehnocrați. Acum avem un stat polițienesc în care nici nu poate fi vorba despre încrederea cetățenilor în cei care în loc să apere legea o încalcă grosolan, ascunzîndu-se în spatele, legitimației de serviciu și a cumătrului-comisar, care, la rîndul lui, se ascunde sub aripa partidului de guvernămînt.

Ceea ce arată statisticile sunt doar povești electorale, iar nouă nu ne rămîne decît să visăm la aceste cifre din sondaje.

 

BLOGUL lui Radu Frunzari

Opinia exprimată în această postare reprezintă opinia autorului și nu coincide neapărat cu opinia redacției portalului de știri BASARABIA.MD

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green