IMG_0478-840x420

BLOG: Oamenii mor de foame, iar politicienii sunt preocupați de băgatul sintagmei „integrarea europeană” în Constituție

Ori eu sunt prost și nu înțeleg ceva, ori cu politicienii noștri se întâmplă ceva grav și incurabil. Bunăoară, mafiotul nostru cel de toate zilele, campionul mondial la suspendări din funcție și unionistul evadat din psihiatrie s-au luat la bătaie pentru a băga sintagma „integrarea europeană” în Constituție.

Să înțeleg că în țară s-au hotărât deja toate problemele, gata, nu mai avem nici sărăcie, nici corupție și nici stat capturat de mafie, am returnat toate datoriile, grădinițile, școlile și spitalele nu se mai închid din lipsă de oameni, locuri de muncă avem cu surplus, încât au ajuns să se bată între ei englezii, francezii și nemții pentru a munci la negru în Moldova, salariile sunt mai mari ca-n UE și toți moldovenii impuși de soartă să plece peste hotare, pentru a nu muri de foame, s-au întors acasă și trăiesc ca-n sânul lui Dumnezeu. A rămas doar de băgat sintagma „integrarea europeană” în Constituție și gata, suntem cei mai fericiți.

Eu nu înțeleg – voi v-ați tâmpit cu totul în Parlamentul vostru? Ori de la atâta furat miliarde, v-au apucat amețelile și nu vă mai puteți orienta în spațiu… Care sintagme, oameni buni? Oamenii n-au ce mânca, iar ei caută sintagme și încă mai fac și spume la gură. Șeful statului, cică, a anunţat că va folosi toate modalităţile legale pentru a bloca acest proiect, fapt pentru care riscă din nou să fie suspendat temporar din funcţie. Iar liberalii condiţionează votarea proiectului PD de introducere în legea supremă şi a sintagmei “limba română”. Circ, nu alta. Unul mai țâcnit ca celălalt. Mai deschideți geamul, împuțiților, și mai uitați-vă ce se petrece afară. Cum trăiește lumea simplă, cum supraviețuiește… Care sunt prețurile, tarifele, salariile, pensiile… Care sunt adevăratele probleme, care îi frământă pe toți…

Lăsați vrăjeală ieftină și populismul de rahat pentru tâmpiți alde voi, care să vă creadă. Până și copilul de grădiniță înțelege că Uniunea Europeană nu va fi mai aproape de noi, dacă scriem în Constituție „integrare europeană”! Reformele nu se vor face de la sine, dacă scrii pe foaie cuvântul „reformă”. Urmând aceiași logică, haideți să mai băgăm în Constituție sintagmele „salariu mediu de 2 mii de euro”, „castele și mașini de lux pentru toți”, „medicină gratuită” și „viață fără moarte”, și gata, ne-am luat de-o grijă…

BLOGUL lui Dan Oleinic

Opinia exprimată în această postare reprezintă opinia autorului și nu coincide neapărat cu opinia redacției portalului de știri BASARABIA.MD

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green