gropi-bd-Dacia_0

Blog: Pentru cine e destinat Chișinăul?

Azi am lăsat mașina și am parcurs o distanță pe jos de 8 km. Ultima astfel de primblare cred că a fost cam 7 ani în urmă. Sincer… multe nu s-au schimbat. Rămîn la concluzia că Chișinăul e un oraș al nimănui, fără ca să ne ascundem după degete.

Nu e un oraș destinat mașinilor, pentru că e o enormă lipsă de locuri de parcare și se simte chiar lipsa drumurilor… care se repară superficial și se topesc odată cu prima zăpadă. Fără linii de marcaj, cu semafoare ce strălucesc în razele soarelui și nu e clar că e roșu sau verde, cu ambuteaje enorme din cauza mersului haotic al microbuselor de rută și a amplasării prostești a semnelor rutiere. Acest oraș nu e sigur pentru automobiliști.

Am mers pe jos și înțeleg imediat că trotuarele au rămas în trecut, în istoria lui Carol Schmidt, acum pe trotuare sunt construite terase, parcări pentru vulcanizări sau markete, negăsind măcar o cărărușă pentru picioarele obosite ale unui pieton înghețat. Dacă și undeva sunt trotuare, sunt pline de gropi, cioturi și murdărie care mai de care. Un fapt interesant e că pe unele străzi trotuarele-s mai late decît strada, dar oricum pe el sunt amplasate buticuri, grămezi de nisip sau pur și simplu gropi cărora nu li se vede capătul. Trecerile de pietoni par a fi atracții pentru extremiști, liniile „zebră” șterse de parcă ar fi fost desenate în perioada preistorică, iar băltoacele prezente pe ici-colo întregesc anturajul sinistru. Nu, Chișinăul sigur nu e pentru pietoni.

Poate e pentru cicliști? N-aș zice, cînd unicile benzi destinate lor sunt prin centru și acelea sunt aplicate pe trotuare. Am impresia că bicicliștii, dimineața, înainte de a porni la drum, își iau rămas bun de la familie, căci în acest oraș niciodată nu știi care zi poate fi ultima, mersul pe bicicletă poate fi catalogat, de asemenea, un sport extremal.

Transportul public în general e o durere aparte. E ca un handicap pe care capitala s-a obișnuit să-l abordeze cu umor, dar, de fapt, e groaznic. Șoferii microbuselor parcă sunt prinși într-un vifor, parcă joacă șah pe drumurile stricate cu o viteză neadecvată, ignorînd total regulamentul circulației rutiere. Dimineața nu sunt locuri nici măcar în picioare, seara trbuie să fii norocos să urci în unul din ele, cu fața lipită de geam să savurezi „aroma” de alcool, transpirație și altel mirosuri îmbătătoare ale călătorilor. Nici autobusele nu-s mai plăcute, majoritatea vechi ,,de pe cînd Țarul Nicolai”, scot fum înăbușitor și negru, staționează imediat după intersecții și nu le pasă că din cauza lor un întreg oraș stă.

Dacă Chișinăul nu e pentru pietoni, nu e pentru automobiliști, nici pentru cicliști, pentru cine e? Din care categorie facem parte? De ce trăim într-o capitală „zis” europeană, dar ne simțim ca într-o căldare de lături? Încotro ne îndreptăm?

BLOGUL lui Dorin Popa

Opinia exprimată în această postare reprezintă opinia autorului și nu coincide neapărat cu opinia redacției portalului de știri BASARABIA.MD

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green