1

Business pe seama copiilor? Vaccinurile pentru copii, de 10 ori mai scumpe decât în alte țări

Preşedintele PDM, Pavel Filip, spune că în ultima perioadă a primit mai multe plângeri de la părinţi, care susţin că vaccinurile pentru copii se vând în Moldova la clinicile private cu peste 2000 de lei, de 10 ori mai mult decât preţul de achiziţie sau preţurile din alte ţări. Asta în condiţiile în care la noi farmaciile nu au dreptul să vândă vaccinuri, aşa că oamenii sunt limitaţi la un singur prestator de astfel de servicii, care a monopolizat tot sectorul.

Mai mult decât atât, acest agent economic importă vaccinurile drept “medicamente neautorizate”, ceea ce le permite să nu înregistreze oficial preţurile de catalog, aşa că pot jongla cu ele după bunul plac, în detrimentul cetăţenilor. (Mai exact, legislaţia prevede că trebuie să înregistrezi medicamentul, apoi preţul, care se formează prin comparaţie cu alte ţări de referinţă, ceea ce ar însemna un preţ de maxim 200 lei, comparativ cu peste 2000 lei, aşa cum este acum).

Pavel Filip a solicitat de la Agenţia Medicamentului informaţii şi explicaţii despre această situaţie, modul în care este verificată calitatea vaccinurilor, dar şi motivul pentru care Agenţia permite ca această clinică privată să seteze singură preţuri exorbitante. Anterior liderul democrat a cerut Ministerului Sănătăţii demonopolizarea acestui sector. Sănătatea copiilor noştri este primordială. Importante pentru cetăţeni sunt concurenţa loială şi scăderea preţurilor şi vom acţiona în această direcţie, spune Pavel Filip într-o postare pe pagina sa de Facebook.

foto: poză simbol

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green