1

Campionatul European de Fotbal din 2020, amânat

EURO 2020 ar urma să aibă loc un an mai târziu, în perioada 11 iunie- 11 iulie 2021, după cum a anunțat, pe contul oficial de Twitter, Federația Norvegiană de Fotbal.

Campionatul European de Fotbal din 2020, care urma să se desfășoare și în România.

Informația a fost confirmată de presa din întreaga Europă, propunerea UEFA fiind adoptată în unanimitate, după cum arată L’Équipe. Un anunț oficial urmează a fi făcut în curând de UEFA, precizează și BBC.

UEFA, care nu a confirmat încă decizia, a făcut propunerea pentru a da timp ligilor naţionale, suspendate în prezent, să se poată încheia.

Propunerea a fost prezentată celor 55 de federaţii membre, Asociaţiei Cluburilor Europene, European Leagues şi FIFPro, care au fost de acord cu ea.

O decizie finală va fi luată, marţi, de Comitetul Executiv al UEFA, precizează Reuters.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care urma să celebreze 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Echipa naţională de fotbal a României urma să întâlnească pe 26 martie, de la ora 21:45, la Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului EURO 2020.

Dacă învingea în această partidă, România trebuia să înfrunte, pe 31 martie, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei.

Cluburile europene vor trebui să scoată astfel din buzunar 300 de milioane de euro pentru amânarea turneului.

Potrivit AS, impactul economic al suspendării Champions League este mai mare decât cel al amânării EURO 2020 și nu se pune problema unui astfel de compromis.

UEFA Champions League aduce în conturile UEFA peste 3 miliarde de euro pe sezon și ar fi mult mai avantajos ca oficialii să regenocieze amânarea contractelor cu televiziunea pentru Campionatul European.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green