1

Captură record de „ecstasy”, în valoare de 4 milioane de lei /// VIDEO

Angajații Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu cei ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au reținut doi bărbați care intenționau să vândă 10 mii pastile de ecstasy, care ar costa patru milioane lei pe piața tenebră.

Cei doi reținuți sunt originari din Anenii Noi și Chișinău, cu vârste de 26 și respectiv 45 de ani. Aceștia acționau de comun acord, cu roluri bine determinate, în scopul punerii ilegale în circulație a drogurilor.

În urma măsurilor speciale de investigație ale ofițerilor Direcției investigații criminalitate organizată a INI, a fost stabilit faptul introducerii drogurilor în Republica Moldova din Olanda. Drogurile erau destinate comercializării în zonele naționale de agrement. După stabilirea locului și timpului comercializării acestora, a devenit posibilă reținerea în flagrant a celor doi bărbați.

Operațiunea de reținere a comportat un grad de risc sporit, deoarece unul din figuranți era înarmat (fapt adeverit în timpul reținerii), comportamentul acestora dar și faptul că motorul automobilului de teren cu capacitate cilindrică puternică era mereu în funcțiune, a impus efectuarea intervenției de reținere în forță, prin implicarea Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a IGP. Arma figurantului era un pistol de model „TT”, pe care-l deținea legal.

Datorită proporțiilor deosebit de mari a substanțelor narcotice depistate, calificarea acțiunilor făptașilor este cea de comitere a unor infracțiuni deosebit de grave. Pentru asemenea infracțiuni, în cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Investigațiile în acest dosar, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, sunt în plină desfășurare. Prin urmare, procurorii PCCOCS au înaintat demers pentru plasarea acestora în arest, pentru un termen de 30 de zile.

foto: politia.md

 

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green