foto-1-2

Carne de porc și mezeluri fără acte de proveniență, confiscate de polițiști de la vânzătorii din Piața Centrală

Ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Centru și specialiștii din cadrul Direcției sanitar veterinară au întreprins mai multe măsuri de contracarare a cazurilor de transportare și comercializare a produselor de origine animalieră de către agenții economici care activeaza în incinta halelor de comerț amplasate în Piața Centrală.

La faţa locului, forţele de ordine au constatat că agenții economici, cât și persoanele fizice transportau cantităţile de carne de porc în condiţii insalubre şi temperaturi necorespunzătoare păstrării. Aceştia nu au putut prezenta toate actele necesare privind originea şi calitatea cărnii, precum şi alte documente ce permit desfăşurarea genului dat de activitate.

În acest context, poliţiştii au decis reţinerea unităţilor de transport, în total fiind ridicate 1.468 kg de carne de porc și 189 kg de produse afumate în asortiment, care prin decizia reprezentanților de la ANSA a fost emisă decizia de nimicire a producției. Poliţiştii au întocmit procese-verbale, fiind aplicate amenzi în sumă de 22.500 lei.


Foto: politiacapitalei.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green