osce

Ce spune Flenchea despre declarația OSCE privind Transnistria

Miniştrii Afacerilor Externe din cele 57 de state participante la OSCE au salutat paşii întreprinşi în acest an în vederea facilitării călătoriilor persoanelor oficiale şi au încurajat părţile să continue măsurile de întărire a încrederii, prin Declaraţia cu privire la procesul de negocieri in formatul “5+2″ privind reglementarea transnistreană.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta a declarat viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, făcând bilanţul reuniunii Consiliului miniştrilor OSCE, desfăşurată săptămâna trecută la Bratislava.

“Adoptarea declaraţiei este un succes al eforturilor conjugate a echipei de negociatori din partea Guvernului Republicii Moldova. Am reuşit să echilibrăm poziţiile şi astfel să creăm o conjunctură favorabilă continuării şi diversificării subiectelor de pe agenda de negocieri”, a spus el.

Potrivit lui, Declaraţia reconfirmă sprijinul pentru eforturile întreprinse în vederea identificării unei soluţii cuprinzătoare, paşnice şi durabile pentru conflictul transnistrean cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional, cu acordarea unui statut special pentru regiunea transnistreană.

Participanţii la reuniune au reconfirmat importanţa procesului de negocieri în formatul “5+2″ ca mecanism unic de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Preşedinţia OSCE va fi preluată din 1 ianuarie 2020 de Albania.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green