oiu

Chiril Gaburici, la întrevederea cu noul șef al Misiunii FMI în Moldova: „Țara noastră se va focusa pe implementarea reformelor”

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii de experți ai Fondului Monetar Internațional în Moldova, Ruben Atoyan, care a preluat mandatul de la Ben Kelmanson. Părțile au discutat despre succesele implementării programului economic susținut de FMI, consolidarea și dezvoltarea sectoarelor bancar, energetic și finanțe publice, precum și reformele promovate de Guvern.

„Apreciem sprijinul experților FMI la consolidarea și dezvoltarea sectorului financiar-bancar. Țara noastră va continua să acorde o atenție prioritară programului cu FMI și se va focusa pe implementarea reformelor. Depunem tot efortul pentru a menține trendul pozitiv al creșterii economice din 2017 – cu 4,5%, majorarea volumului de investiții în economia țării, crearea noilor locuri de muncă, lansarea programelor sociale care au menirea de a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii.

La rândul său, șeful Misiunii de experți ai FMI, Ruben Atoyan, a remarcat progresele înregistrate de Republica Moldova în sectorul financiar-bancar, îmbunătățirea situației financiare a băncilor comerciale, precum și politicile economice promovate de Guvern. Oficialul a reiterat disponibilitatea FMI de a susține, în continuare, implementarea agendei de reforme, care vor impulsiona creșterea economică și vor duce la îmbunătățirea situației în domeniul investițiilor.

În cadrul întrevederii, ministrul Chiril Gaburici a prezentat prioritățile și direcțiile de activitate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii, printre care atragerea investițiilor, dezvoltarea sectorului IT, infrastructura drumurilor, reformele regulatorii. Oficialii au discutat și despre securitatea energetică a Republicii Moldova, menționând în acest sens necesitatea de a diversifica sursele de energie electrică, dar și de a promova producerea de energie electrică din surse regenerabile.

Foto: mei.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green