Chiril Gaburici: „Infrastructura drumurilor rămâne o prioritate a MEI pentru anul 2019”

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o ședință de lucru cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong. În cadrul acesteia au fost discutate aspectele consolidării și extinderii relațiilor bilaterale, implementarea unor noi proiecte de cooperare comercial-economică dintre cele două state în domenii strategice, cum ar fi infrastructura drumurilor, căile ferate, tehnologiile informaționale, și altele.

În acest context, Chiril Gaburici a menționat că pentru MEI, infrastructura drumurilor rămâne a fi o prioritate pentru anul 2019. „Vom continua să construim și să reabilităm drumurile din întreaga țară. Ca și în anul 2018, în acest an vom pune accent pe calitatea executării lucrărilor, iar pentru aceasta avem nevoie de antreprenori care își vor îndeplini munca conștiincios și operativ. În acest sens, încurajăm companiile chineze să participe la dezvoltarea infrastructurii în Republica Moldova”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

La rândul său, ambasadorul Zhang Yinghong, a menționat despre importanța consolidării legăturilor dintre țările euroasiatice și dezvoltarea infrastructurii pe întreg continentul. De asemenea, oficialul a reiterat suportul Chinei în dezvoltarea proiectelor de infrastructură din Republica Moldova.

Interlocutorii au făcut referire și la procesul de negociere pe marginea încheierii Acordului de Comerț Liber, în cadrul căruia, pe parcursul anului 2018 au fost organizate deja 3 runde de negocieri. În cadrul discuțiilor, Chiril Gaburici a menționat despre necesitatea organizării celei de-a patra runde de negocieri a Acordului de Comerț Liber în cel mai scurt timp.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Populară Chineză a înregistrat în anul 2018, suma de circa 619,2 mil. dolari SUA. Comparativ cu anul 2017, volumul comerțului exterior s-a majorat cu 18,1% sau cu 94,8 milioane de dolari.

Foto: mei.gov.md

Răspândește știrea!

3 Comentarii

  1. Anonymous at |

    Bravooo Chirusa!

    Reply
  2. Vasile at |

    Si totodata, ramine o bucurie a cetatenilor ce s-au saturat sa circule pe drumuri rele si de la promisiunile false ale politicienilor!

    Reply
  3. Mister at |

    deis a inceput deja repararea drumurilor, inca este mult de lucru

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green