Безымянный

CNA: Acte cu grif SECRET, ridicate de la domiciliul lui Filat. Mai multe instituții de stat îi raportau liderului PLDM

CNA și Procuratura Anticorupție au susținut astăzi o conferință de presă privind dosarul în care este acuzat liderul PLDM, Vlad Filat, pentru a face lumină asupra mai multor aspecte pe larg mediatizate în presă.

Procurorul care investighează cauza a declarat că perchezițiile efectuate la domiciliul deputatului, la sediul partidului, dar și acasă la părinții acestuia, au scos la iveală mai multe probe care confirmă o mare parte dintre mărturiile aduse de Ilan Shor în auto-denunțul său, făcut public la o zi după arestul lui Filat.

„La domiciliul domnului Filat au fost depistate acte care arată o legătură incontestabilă cu obiectul pe care îl documentăm, prin care se confirmă acel auto-denunț și prin care, nemijlocit, se face o legătură cauzală cu fraudele de la BEM și, respectiv, celelalte două bănci”, a menționat Adriana Bețișor

Mai mult, potrivit acesteia în cadrul descinderilor au fost depistate acte cu grif secret de la diferite instituții de stat, care i-ar fi raportat liberal-democratului anumite subiecte.

„Sunt niște acte foarte interesante cu denumiri precum „persoane-cheie” și „companii-cheie”, care au tangență în toată această schemă infracțională de care vorbim de mai bine de un an de zile. Sunt plicuri sigilate cu griful secret, de care ține o procedură mai deocheată de examinare și alte note informative ce țin de protestele din PMAN, din care rezultă filarea mai multor persoane, inclusiv politicieni”, a comunicat procurorul.

În contextul auto-denunțului primarului de Orhei, Ilan Shor, șeful Direcției urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, a ținut să precizeze că acesta nu va fi atras la răspundere din moment ce a declarat benevol comiterea acului de corupție. „Această prevedere care presupune auto-denunțul și scutirea de răspundere penală a persoanei care vine cu astfel de declarați reprezintă cel mai eficient instrument al statului prin care este încurajat actul de denunțare a cazurilor de corupție. În acest sens, persoana nu poartă răspundere penală”, a explicat Zumbreanu.

Totuși, procurorul anticorupție a cerut să nu fie confundat dosarul în care este vizat Vlad Filat cu dosarele în care figurează omul de afaceri Ilan Shor, acele cauze fiind separate de dosarul care se documentează la moment și în care liderul PLDM are statut de învinuit pentru comiterea coruperii pasive și trafic de influență.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Adriana Bețișor a mai adăugat că deocamdată nu se cunoaște o cifră totală a prejudiciului cauzat de fostul premier al R. Moldova în acest dosar, aceasta însă urmează a fi estimată în cel mai scurt timp cu ajutorul experților.

Foto: captură video privesc.eu 

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green