g

Conflictul transnistrean și agenda europeană, discutate de Pavel Filip și Dirk Wiese, coordonator federal pentru relațiile cu țările Parteneriatului Estic

Evoluția procesului de reglementare transnistreană și situația curentă privind integrarea europeană a Republicii Moldova au fost discutate astăzi, la Minsk, în cadrul întrevederii dintre premierul Pavel Filip și Dirk Wiese, coordonatorul federal pentru relaţii cu Rusia, Asia Centrală şi ţările Parteneriatului Estic. Întâlnirea a avut loc în marja reuniunii Grupului de bază al Conferinţei pe probleme de securitate de la Munchen.

Pavel Filip a apreciat caracterul constructiv al relațiilor bilaterale moldo-germane, și a mulțumit pentru sprijinul politic de durată acordat în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, în special pe parcursul președinției germane în OSCE. Totodată, premierul a exprimat recunoștință Germaniei pentru susținerea rezoluției privind retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul Adunării Generale ONU.

În alt context, Pavel Filip a accentuat că parcursul european al Republicii Moldova rămâne o prioritate, iar Guvernul este ferm angajat în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Dirk Wiese a apreciat eforturile Republicii Moldova în acest sens și a reconfirmat susținerea Germaniei pentru realizarea agendei europene a țării noastre.

Părțile au mai făcut un schimb de opinii privind cooperarea moldo-germană în domenii precum securitatea și educația, pledând pentru menținerea în continuare a unui dialog deschis.

La finalul întrevederii, premierul Pavel Filip l-a invitat pe Dirk Wiese să viziteze Republica Moldova. Invitația a fost acceptată, oficialul german urmează să viziteze țara noastră la începutul anului viitor.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green