26937486_2021462978069500_341839029_o

Consilierii „Partidului Nostru” din cadrul Consiliului Municipal Bălţi au declarat greva foamei – (VIDEO/DOC)

Consilierii municipali ai fracţiunii „Partidului Nostru” din Bălţi au anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că declară greva foamei. Aleșii locali au adoptat o declarație în acest sens prin care s-au adresat structurilor internaţionale şi misiunilor diplomatice cu rugămintea de a se implica şi a stopa „războiul lui Plahotniuc împotriva oraşului de opoziţie”.

„Consilierii şi familiile, copiii lor sînt ameninţaţi. Sâmbătă, au avut loc percheziţii la domiciliul preşedintelui fracţiunii, la companiile acestuia, după care au mers la păriţi, la mama sa”, a menționat reprezentantul PN, Nicolai Grigorişin. Acesta a mai adăugat că „Plahotniuc şi suita acestuia au declanşat această teroare pentru a întoarce la Bălţi fosta conducere. Ei nu se pot linişti. Ei vor să distrugă Consiliul şi să-şi aleagă viceprimarul lor, ca la Chişinău. Iată în ce constă sarcina lor”.

La rândul său, consilierul Elena Griţco a subliniat că nu există nicio încredere în instituţiile de stat şi organele de drept din Moldova, iar preşeditentele ţării nu a făcut nicio declaraţie împotriva terorii declanşate de Plahotniuc.

Consilierii au atras atenţia corpului diplomatic acreditat în Moldova la presiunile fără de precedent la care sînt supuşi ei din partea regimului de guvernare cu utilizarea colaboratorilor organelor represive. Greva foamei este anunţată pînă vineri, atunci cînd trebuie să aibă loc şedinţa Consiliului Municipal Bălţi.

viber_image6 2018_01_15_vtoroj_list_deklaracii_belcy

Foto/Video:ru1.md

Răspândește știrea!

4 Comentarii

  1. Anonymous at |

    Nu au încotro, cînd sunt constrînşi din toate părţile.

    Reply
  2. Rustin at |

    Dap căcat oricum au să mănânce! De ce mai fur capul? Balabolii rămân balaboli!

    Reply
  3. Andrei at |

    Circ ieftin de victimizare. La toti le este clar destul de bine ca Usatii si colegii sai banditi trebuie sa plece. Acestia doar vedem ca nu vor.

    Reply
  4. Dumitru at |

    Mititeii au mincat bine de sarbatori si acum au decis sa se puna la dieta dar sa faca si PR din asta :D

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green