4b994a28331fe341578d35ef67182280

Curtea de Conturi ar putea avea buget propriu

Curtea de Conturi ar putea avea buget propriu, care va fi inclus în bugetul de stat ca un compartiment separat. Comisia de control al finanțelor publice a decis să propună plenului Parlamentului aprobarea unor modificări și completări la Legea privind organizarea și funcționarea instituției. 

Bugetul Curții de Conturi va fi administrat în mod independent, în conformitate cu prevederile legale. Curtea de Conturi va prezenta Ministerului Finanţelor, în procesul consultărilor organizate pentru cadrul bugetar pe termen mediu, proiectul bugetului propriu pentru anul următor şi pentru doi ani ulteriori. Proiectul bugetului va fi prezentat Parlamentului spre examinare şi aprobare până pe data de 10 mai a anului în curs. Parlamentul va aproba bugetul Curţii de Conturi pentru anul următor până la 1 iulie a anului în curs.

„Pe când bunele practici europene oferă o autonomie financiară lărgită instituției supreme de audit public extern, legislația Republicii Moldova, în esență, subordonează discreției executivului finanțarea Curții de Conturi. Noul proiect de lege are drept scop să rectifice aceste breșe și să redea Curții de Conturi independența financiară, astfel încât instituția să se poată concentra pe avansarea misiunii sale cu minimum interferențe din partea factorului politic”, menționează autorii inițiativei legislative în nota informativă a proiectului.

În prezent, Curtea de Conturi se finanțează de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.

Foto: radiochisinau.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green