sesiunea-iarna-apce-17-745x450

Delegația Parlamentului R. Moldova participă la prima sesiune a APCE din anul 2018

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) se întrunește în prima sesiune din anul 2018, în perioada 22-26 ianuarie curent, la Strasbourg. Din delegația parlamentară a Republicii Moldova fac parte deputații Marian Lupu, șeful delegației naționale, vicepreședintele Legislativului Valeriu Ghilețchi, deputații Valentina Buliga, Vlad Batrîncea și Inna Șupac.

Potrivit agendei, în cadrul sesiunii curente urmează a fi ales Președintele Adunării Parlamentare și Comisarul pentru drepturile omului. Tradițional, Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland va rosti un discurs oficial. Totodată, alocuțiuni vor avea președintele Armeniei Serzh Sargsyan, președintele Austriei Alexander Van der Bellen și prim-ministrul Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen.

Membrii APCE vor dezbate raportul privind respectarea drepturilor omului în anul 2017 și vor discuta despre eficiența politicilor din domeniul sportului. La fel, vor aborda subiectul protecției și promovării limbilor regionale și ale minorităților naționale.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este unul dintre cele două organe statutare ale Consiliului Europei, dedicată apărării drepturilor omului, a democrației și a statului de drept. Adunarea este formată din 318 de parlamentari delegați de către parlamentele naționale ale celor 47 de state membre ale Consiliului și, în general, se întrunește de patru ori pe an pentru sesiuni plenare de o săptămână, la Strasbourg.

Prima sesiune a avut loc în Strasbourg, la 10 august 1949, putând fi considerată cea mai veche adunare parlamentară internațională cu o compoziție pluralistă de membri aleși democratic pe baza unui tratat interguvernamental. Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei în anul 1995.

Foto: valeriughiletchi.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green