euronest1

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la reuniunile comisiilor Adunării Parlamentare EURONEST

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la reuniunile comisiilor Adunării Parlamentare EURONEST, care au loc la Tbilisi, în perioada 12-13 februarie 2018. Din componența delegației conduse de Marian Lupu, fac parte deputații Ion Apostol, Vadim Pistrinciuc, Oleg Reidman, Anatolie Zagorodnîi.

Delegația Parlamentului va participa la lucrările Comisiei afaceri politice, drepturile omului și democrație, Comisiei afaceri sociale, educație, cultură și societate civilă, Comisiei Securitate Energetică, Comisiei pentru integrare economică, aproximare legislativa și convergență cu politicile UE, precum și a Grupului de lucru ad-hoc pentru Acorduri de Asociere al AP EURONEST.

Comisia afaceri politice, drepturile omului și democrație va discuta despre provocările la adresa securității statelor UE și a țărilor Parteneriatului Estic. Parlamentarii vor avea și un schimb de opinii despre cooperarea dintre UE și statele Parteneriatului Estic în domenii precum eficiența energetică și securitatea nucleară.

Pe agenda Comisiei pentru integrare economică, aproximare legislativa și convergență cu politicile UE, precum și a Comisiei afaceri sociale, educație, cultură și societate civilă figurează discuții pe marginea subiectelor referitoare la investițiile străine directe, ocuparea informală și asigurarea securității sociale a angajaților în țările UE și statele Parteneriatului Estic, precum și combaterea tuberculozei. Deputatul Oleg Reidman urmează să prezinte un raport despre perspectivele investițiilor străine directe în țările UE și statele Parteneriatului Estic.

Adunarea Parlamentară EURONEST, constituită în 2011, reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic și o platformă de dialog între deputații din Parlamentul European și partenerii estici pe subiecte ce țin de implementarea reformelor politice, sociale și economice.

Foto: orer.news

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green