hjghj

Destructurarea unui grup criminal specializat în contrabandă cu ţigarete în proporţii deosebit de mari

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției speciale de investigații în comun cu Oficiul Nord al PCCOCS au documentat şi contracarat activitatea infracţională a unei grupări, specializate în contrabandă cu ţigarete în proporţii deosebit de mari, în sumă de peste 3.200.000 lei, destinate scoaterii prin contrabandă spre România.

Potrivit materialelor cauzei penale, locuitori ai Edineţ, de comun acord cu alte persoane, cetățeni ai României în prezent nestabilite de organul de urmărire penală, au acționat prin participație în cadrul unei reuniuni stabile de persoane și care s-au organizat în prealabil în vederea trecerii prin contrabandă a produselor de tutungerie.

Grupul avea un plan bine determinat de activitate infracțională, cu desemnarea rolurilor şi funcțiilor membrilor grupului, în cadrul căruia revenindu-le rolurile de aprovizionare, împachetare, transportare a produselor de tutun. În acest sens au fost trecute peste frontiera moldo-română, peste râul Prut, produse din tutungerie – țigări, cu marca de acciz a Republicii Moldova, în valoarea sumei drepturilor de import ce depăşeşte trei milioane două sute mii lei.

Altfel, în data de 1 august 2019, în cadrul operaţiunii comune, pe malul stâng al râului Prut, mai exact în preajma satului Şireuţi, raionul Briceni, a fost prevenită infracţiunea de contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari şi anihilată activitatea infracţională a unei grupării specializate în contrabanda cu ţigarete spre România, pe „frontiera verde” și care activa pe teritoriul Moldovei.

La faţa locului, în flagrant au fost depistate 80 000 pachete de ţigări, marca „Ritm Classic”, cu timbru de acciz al Republicii Moldova, două bărci gonflabile de model „Aqua Storm”, lanterne, staţii radio, binoclu, unităţi de transport destinate săvârşirii infracţiunii. La reţinerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somaţiilor legale, ofiţerii au tras mai multe focuri de armă.

Concomitent, conform operaţiunii declanşate, în diferite localităţi ale raionului Edineț au fost efectuate simultan 11 percheziţii în locuinţele, depozitele şi autoturismele persoanelor implicate in schemă infracţională. De la aceștia au fost ridicate accesorii de la stațiile radio, saci de deminsiuni mari care erau folosiți pentru ambalarea țigaretelor, binocluri, bande adezive de tip scoci, înscrisuri de ciornă şi alte obiecte.

În rezultatul operaţiunii au fost reținute trei persoane pentru 72 de ore, inclusiv organizatori, cât și un șef de Sector al Poliției de Frontieră, fiind ridicate în total 80.000 pachete de ţigări, două microbuze utilizate pentru săvârşirea infracţiunii, două bărci gonflabile cu motoare, lanterne, staţii radio și binocluri.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală au fost posibilă stabilirea și altor persoane, membre a grupului infracțional, care au reușit să se ascundă de la fața locului, folosindu-se de vizibilitatea redusă, însă urmează a fi reținute.

În caz de condamnare, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani.

Foto: border.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green