photo-20170715131235-2

Dodon a împărțit medalii și ordine „pentru merite deosebite în сonsolidarea statalităţii Republicii Moldova”

Președintele Igor Dodon a amintit astăzi că, data de 2 februarie 1365 figurează ca una de referință în constituirea statalității moldovenești. „Ea simbolizează eliberarea Moldovei de sub dominația străină și se identifică cu recunoașterea suveranității și independenței Țării Moldovei, cu momentul afirmării demnității național-statale a poporului Moldovei”, se arată într-un comunicat al Președinției. 

Cu acest prilej, șeful statulua semnat un Decret privind conferirea unor înalte distincții de stat. Igor Dodon susține că această dată este „momentul oportun pentru a recunoaște meritele unor personalități marcante care contribuie la dezvoltarea și consolidarea statalității Republicii Moldova și la sporirea prestigiului acesteia pe plan internațional”.

Astfel, pentru merite deosebite în сonsolidarea statalităţii Republicii Moldova, contribuție substanțială la formarea societății civile și activitate prodigioasă pe tărâm social, au fost decorați:

  • Victor Pușcaș, ex-Președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova – cu Ordinul „Bogdan Întemeietorul”.
  • Vasili Chirtoca, consilier în Consiliul Municipal Chișinău – cu „Ordinul Republicii”.
  • Sergiu Curnic, paroh al Bisericii vechi de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, municipiul Chișinău – cu „Ordinul de Onoare”.
  • Valeriu Ostalep, director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate – cu „Ordinul de Onoare”.
  • Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, și mass-media a Parlamentului – cu Ordinul „Gloria Muncii”.
  • Elena Pahomova, jurnalistă – cu Ordinul „Gloria Muncii”.
  • Nicolae Pascaru, președinte al Mișcării Naționale „Voievod” – cu Ordinul „Gloria Muncii”.
  • Dumitru Roibu, președinte al Asociației Obștești „Urmașii lui Ștefan” – cu Medalia „Meritul Civic” .

Foto: agora.md

Răspândește știrea!

2 Comentarii

  1. Anonymous at |

    Dacă merită, de ce nu!

    Reply
  2. Anonymous at |

    Toţi comunişti sau socialişti :!: :oops:

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green