FB_IMG_1563373147836

Dodon și Kozak, schimb de opinii privind rezultatele întrevederii cu reprezentanții observatorilor din cadrul formatului „5+2”

Președintele Igor Dodon s-a întâlnit, la Moscova, cu Dmitri Kozak, viceprim-ministrul Federației Ruse, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare comercial-economică cu Republica Moldova.

Referindu-se la problematica transnistreană, părțile au făcut un schimb de opinii vizavi de rezultatele întrevederii cu reprezentanții mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului „5+2”: Rusia, Ucraina, OSCE, SUA și UE.

„Am subliniat faptul că prioritățile stabilite în procesul reglementării transnistrene pentru perioada următoare au drept scop intensificarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. În context, mi-am exprimat speranța că eforturile comune ale mediatorilor și observatorilor vor deschide noi perspective pentru organizarea unei reuniuni în formatul de negocieri „5+2”, preconizată preventiv pentru prima jumătate a lunii octombrie curent”, a menționat Igor Dodon.

În finalul întrevederii, șeful statului a menționat faptul că în ultima lună a avut loc o resetare substanțială a relațiilor bilaterale moldo-ruse, ceea ce ne permite să atingem un nou nivel calitativ de colaborare reciproc avantajoasă între Republica Moldova și Federația Rusă.

Foto: presedinte.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green