koj

Doi cetățeni străini, documentați pentru săvârșirea ilegalităților de frontieră

Un tânăr din Uzbekistan și un cetățean al Ucrainei sunt documentați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, precum și transportare ilegală de muniții.

În primul caz, cetățeanul uzbec de 24 de ani a fost reținut la un kilometru de frontieră cu Ucraina. La valorificarea unei informații parvenite de la populația locală, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 a acționat în zona de responsabilitate. Ca urmare, a fost observat tânărul în timp ce înainta grăbit spre ieșirea din țară, ocolind punctul de trecere din proximitate. La fața locului a fost identificat cetățeanul Republicii Uzbekistan, domiciliat în regiunea Djizak.

În discuții a refuzat să colaboreze cu polițiștii de frontieră în elucidarea faptei sale și se considera nevinovat în acțiuni. În rezultatul cercetărilor suplimentare s-a aflat că bărbatul n-ar fi la prima tentativă de a ajunge în țara vecină. Anterior, acesta a încercat pe căi legale să traverseze frontiera, însă cele două tentative ale sale au fost cu eșec, deoarece autoritățile ucrainene i-au refuzat intrarea în țară pe motiv că nu întrunea condițiile legale. Poliţiştii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Cetățeanul Ucrainei de 41 de ani a încercat în prima jumătate a zilei de ieri, 16 iulie curent, să intre în Republica Moldova având în mașină o grenadă de mână F1 – de instruire. Echipa comună de control din PTF Palanca, formată din cei patru reprezentanți ai autorităților de frontieră și vamale moldo-ucrainene, a depistat obiectul exploziv în husa de protecție a ușii șoferului.

În vederea cercetării cazului sub toate aspectele legale, mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere, iar grenada transmisă autorităților competente. Ilegalitatea comisă este investigată în continuare de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

Foto: border.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green