foto-img_2135

Filip, la Summit-ul Iniţiativei Central Europene: „Cooperarea în cadrul ICE și agenda europeană a R. Moldova sunt complementare”

Pavel Filip a participat astăzi la Summit-ul Iniţiativei Central-Europene (ICE), organizat sub egida Republicii Belarus, care a deţinut în anul 2017 preşedinţia acestei platforme. În cadrul reuniunii, premierul a apreciat pozitiv oportunitatea de cooperare cu ţările membre ale Iniţiativei Central  Europene. 

„Cooperarea în cadrul ICE și agenda europeană a Republicii Moldova sunt complementare, cea dintâi contribuie la realizarea progreselor în îndeplinirea sustenabilă a angajamentelor asumate în fața partenerilor europeni”, a declarat Prim-ministrul.

Totodată, Pavel Filip a reiterat susţinerea iniţiativelor ICE îndreptate spre dezvoltarea proiectelor regionale și transnaționale în diferite domenii, cu implicarea UE, în calitate de partener strategic al regiunii. O dovadă a angajamentului ferm al Republicii Moldova de a fi în continuare un partener de încredere, interesat în promovarea unei agende regionale active pe platforma ICE, este și semnarea Planului de Acțiuni al ICE pentru perioada 2018-2020.

În context, Pavel Filip a evidențiat rolul semnificativ care revine statelor membre ICE în dezvoltarea infrastructurii de transport în Europa, susţinând eforturile statelor partenere interesate de preluarea standardelor europene în domeniul transportului rutier.

„Fiind o verigă importantă la intersecţia Europei de sud-est cu cea de est, cu deschidere spre reţelele de transport europene şi eurasiatice, Republica Moldova îşi construieşte politica în domeniul transporturilor pornind de la următoarele obiective: armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele europene în conformitate cu Acordul de Asociere, conectarea şi respectiv integrarea în coridoarele de transport transeuropene, obţinerea unui acces mai mare pe piaţa europeană de transport auto”, a subliniat Pavel Filip.

Un alt subiect abordat în cadrul Summit-ului a vizat gestionarea migraţiei și impactul acesteia. Republica Moldova a confirmat disponibilitatea de a împărtăşi din experienţa acumulată în acest domeniu, în special în ce priveşte consolidarea gestionării frontierei moldo-române şi politicile migraţionale.

Participanţii la reuniune au mai făcut un schimb de opinii privind combaterea ameninţărilor teroriste, inclusiv în spaţiul cibernetic şi a celor de tip hibrid, care constituie riscuri serioase pentru securitatea regională.

Iniţiativa Central Europeană este cel mai mare forum interguvernamental pentru cooperare regională în Europa, cu statut de observator în cadrul Adunării Generale ONU. În 2018, preşedinţia ICE va fi preluată de Croaţia. ICE reunește zece state membre UE: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi opt state ne-membre UE: Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green