heroin84

Finalitate în dosarul contrabandei cu 80 kilograme de heroină: Cinci cetățeni turci, condamnați la închisoare

Judecătoria a pronunţat sentinţa prin care cinci membri ai unei grupări internaţionale de traficanţi, toți cetățeni ai Turciei, au fost condamnați la pedepse cu închisoare variind de la 11 la 12 ani, cu ispășire în penitenciar de tip închis, și confiscarea mijloacelor de transport utilizate la săvârșirea infracțiunii pentru circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare.

În scopul activității criminale, inculpații au procurat semiremorci și camioane de tractare, în care ulterior au confecționat artizanal locuri speciale pentru tăinuirea drogurilor, care erau transportate în Republica Moldova din Republica Islamică Iran sau Turcia, camuflând activitatea ilegală de transportare a drogurilor prin activitatea unui agent economic care prestează servicii de transport.

Gruparea criminal a fost monitorizată timp de aproximativ trei ani, ca rezultat, la 23.02.2018, inculpații au fost reținuți în timp ce extrăgeau drogurile care erau puse în brichete, masa heroinei constituind aproximativ 80 de kilograme.

Procurorul a solicitat inculpaților pedepse sub formă de închisoare pe un termen de la 18 până la 21 ani, cu confiscarea specială și trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului a două camioane și patru semiremorci, ca bunuri utilizate și rezultate din infracțiuni.

Foto: procuratura.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green