1

Fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul, trimis în judecată

Procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție, oficiul Sud, care a deținut interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Cahul va compărea pe banca acuzaților pentru ”amestec în înfăptuirea urmăririi penale și a justiției” , precum și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate.”
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și trimis dosarul de învinuire a procurorului în judecată.
Amintim că, acesta a fost reținut acum trei luni, în cadrul unei urmăriri penale, inițiate în baza unor investigații jurnalistice, dar și a unor informații prezentate de către SIS.
Potrivit probatoriului acumulat, în decursul anului 2015, învinuitul a săvârșit acte de tragere la răspundere penală a unui șef de serviciu din cadrul Inspectoratului General de Poliție al MAI, care la rândul său, i-ar fi refuzat încetarea unei proceduri contravenționale în care era vizată o benzinărie din orașul Cantemir. În urma acțiunilor întreprinse de învinuit, în calitatea sa de procuror în Procuratura Anticorupție, victima a fost pusă sub învinuire pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. În ianuarie 2016 dosarul în privința polițistului a fost expediat în judecată, fiind achitat ulterior de instanțele naționale de toate nivelele.
De asemenea, acesta mai este acuzat și de ”amestec în înfăptuirea urmăririi penale și a justiției” în cadrul a încă două cauze penale: una aflată în gestiunea Procuraturii raionului Cahul, iar alta – aflată pe rolul Judecătoriei din Cahul.
Fiind audiat de procurori, el nu și-a recunoscut vina.
La demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Procurorilor a acceptat suspendarea provizorie a acestuia din funcție, până la adoptarea definitivă a hotărârii pe dosarul în care acesta este vizat.
În prezent, el este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi localitatea, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green