97

Grup criminal, specializat în tâlhării și furturi de safeuri și terminale de plată, destructurat! Capul grupării – un fost polițist – (VIDEO)

Ofițerii de unvestigații și procurorii au deconspirat și destructurat o grupare criminală specializată în tâlhării, jafuri, furturi de safeuri și terminale de plată  pe teriroriul țării, precum și tentative de spargere a filialei Victoriabank din localitatea Costești, raionul Ialoveni. Pentru anihilarea grupării au fost implicați peste o sută de polițiști.

Activitatea criminală a grupării a fost monitorizată în perioada lunilor septembrie 2017 – iulie 2018, iar din 24 iulie curent, polițiștii au efectuat pe teritoriul Republicii Moldova 36 de percheziții. În cadrul descinderilor, oamenii legii au depistat și ridicat mijloace bănești în lei moldovenești și valută străină, bijuterii din aur, marijuana, telefoane mobile, cartele SIM, stații radio, un aparat de detectare a metalelor și mijloacelor bănești.

De asemenea, cinci membri ai grupării, printre care organizatorul au fost reținuți și arestați pe un termen de 30 de zile. Suspecții au vârste cuprinse între 22 și 31 de ani, doi dintre care anterior judecați pentru infracțiuni patrimoniale și sunt din Strășeni, Leova, Cantemir și Comrat.

Potrivit informațiilor acumulate până în prezent, fiecare membru al grupării avea rolul bine determinat de organizator, instigatori sau persoane care furnizau informații despre eventualele locuri care erau atacate, executori și persoane care achiziționau bunurile infracționale cu activitatea în domeniul caselor de amanet, iar capul grupării, un fost polițist, și-a aplicat cunoștințele  dobândite în aspectul camuflării activităților criminale.

Gruparea a comis infracțiuni pe teritoriile mun. Chișinău, Bălți, Edineț, Glodeni, Strășeni, Ialoveni, Călărași, Anenii Noi, Criuleni, Orhei și altele. Polițiștii au constatat implicarea membrilor grupării și peste hotarele țării (Federația Rusă și statele Uniunii Europene). Suma totală a pagubei la toate infracțiunile comise și probate pînă la moment, de către grupul criminal organizat, constituie circa 2 milioane lei.

Dacă vor fi recunoscuți vinovați liderul și membrii grupului criminal organizat vor fi condamnați la pedepse privative de libertate de la 10 până la 15 ani.


Foto/Video: politia.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green