1

Guvernul Gavriliță nu a primit vot de încredere. Greceanîi: Ați primit, ce ați dorit

Programul de activitate al Guvernului Nataliei Gavrilița nu a fost susținut de Parlament. Documentul a fost prezentat în cadrul ședinței plenare a Legislativului, de către candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Natalia Gavrilița.

După prezentare, au urmat mai multe ore de dezbateri care s-au încheiat cu aplicarea articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, susținută de majoritatea deputaților prezenți în sală. Acesta prevede că la cererea preşedintelui şedinţei sau a unei fracţiuni parlamentare, dezbaterile asupra problemei luate de Parlament în discuţie pot fi încheiate.

După prezentarea raportului Comisiei juridice, pentru numiri şi imunități asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului, au luat cuvântul deputați din toate fracțiunile.

A urmat o pauză, după care a avut loc procedura de votare. Pentru susținerea Programului și acordarea votului de încredere Guvernului Gavrilița nu a votat niciun deputat. Conform Regulamentului Parlamentului, Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților aleși.

foto: multimedia.parlament.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green