foto-img_0907

Guvernul mizează în continuare pe un dialog deschis și sincer cu sindicatele

Reformele sociale promovate de Executiv și acțiunile ce se impun pentru o protecție mai bună a angajaților au fost principalele subiecte discutate marți de premierul Pavel Filip la întrevederea cu reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Prim-ministrul a menționat că Guvernul mizează în continuare pe un dialog deschis și sincer cu sindicatele. „Mulțumesc că mereu ați găsit posibilitatea să discutăm, indiferent de cât de dificilă era situația, și de fiecare dată am găsit soluții la problemele existente”, a spus Pavel Filip.

De asemenea, șeful Cabinetului de Miniștri a trecut în revistă principalele reforme promovate de Guvern, printre care cele privind susținerea dezvoltării mediului de afaceri și sporirea investițiilor, crearea locurilor de muncă bine plătite, protecția socială a cetățenilor, reformele în domeniile sănătății și educației. Premierul a accentuat că acțiunile întreprinse au drept obiectiv îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor și modernizarea țării.

La rândul său, Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a reiterat susținerea sindicatelor pentru cursul european al Republicii Moldova și pentru creșterea nivelului de viață al populației.

Totodată, în cadrul ședinței s-a discutat despre importanța creării condițiilor optime pentru încadrarea tinerilor pe piața muncii și menținerea profesioniștilor în țară. În context, prim-ministrul Pavel Filip a spus că Guvernul a întreprins mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv privind asigurarea familiilor tinere cu locuințe în condiții avantajoase.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    guvernul trebuie cît mai des să meragă la diferite consultări publice şi cu societatea civilă.

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green