b0a5305c-4da6-47fa-bb36-f3cc199006e5

Igor Dodon a făcut bilanțul unui an de activitate în calitate de președinte – (VIDEO)

Președintel Igor Dodon a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, raportul de activitate pentru primul an de mandat. Deși șeful statului a subliniat că „a fost un an destul de dificil pentru țară”, acesta s-a lăudat cu faptul că încrederea oamenilor în instituția prezidențială a crescut de 14 ori, ajungând la peste 51%.

„Conflictele instituționale, generate de dorința majorității parlamentare de a impune viziunea proprie privitor la mai multe subiecte de ordin intern sau extern, de dorința și insistența Partidului Democrat de a prelua controlul asupra instituției prezidențiale, dar și fricii continue față de un președinte ales de popor, au dus în instanță finală la diverse încercări de a reduce din împuternicirile șefului statului. Majoritatea inițiativelor pe plan intern ale președintelui au fost blocate sau boicotate de Parlament sau Guvern, unele chiar au fost preluate, cum ar fi reformele în educație cu privire la BAC, stoparea procesului de optimizare a instituțiilor de învățămînt, multiple inițiative cu caracter social. Prin aceste acțiuni împotriva președintelui, Guvernarea a creat și mai multă incertitudine și nemulțumire în societate”, a declarat Dodon în discursul său.

De asemenea, șeful statului a afirmat că a trebuit să depună, personal, eforturi considerabile ca „politica rusofobă a guvernării” să nu dăuneze iremediabil relațiilor cu Federația Rusă. „Eu consider că mie mi-a reușit această misiune deloc ușoară. Am reușit să deblochez exporturile spre Rusia, am obținut condiții de lucru în Rusia pentru sute de mii de muncitori moldoveni, am lansat un proces eficient de negocieri cu Transnistria, care deja a dat rezultate. Vă spun cu toată fermitatea, dacă nu interveneam personal la nivel înalt, politica rusofobă a guvernării ar fi avut urmări grave greu de estimat în plan economic și social”, a precizat acesta.

Igor Dodon susține că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a îndeplini o parte din promisiunile cu care am venit în funcția de președinte și, în pofida unor piedicilor, amâ obținut unele rezultate pozitive la cele patru domenii de bază: politică internă, activitate externă, reintegrarea țării și proiecte sociale. Vedeți mai jos unele merite pe care șeful statului și le asumă:

1. Politică internă: 

  • Zeci de acțiuni menite să contribuie la fortificarea statalității și identității noastre moldovenești
  • A fost propusă instituirea zilei de 2 februarie drept Zi a statalității Moldovei, dar și instituirea drapelului istoric al Moldovei drept simbol național
  • Inițiativa privind introducerea disciplinei „Istoria Moldovei” în curricuum șolar; lansarea filmului documentar „Istoria Moldovei”; declararea anului 2018 drept Anul „Ștefan cel Mare”
  • Elaborarea proiectul de lege privind interzicerea unionismului sub toate formele sale
  • Inițiativa elaborării unei ediții științifice privind istoria Republicii Democratice Moldovenești
  • Inițieirea lucrului asupra noii concepții a Strategiei Naționale de Securitate
  • Lansarea inițiativei privind desfășurarea unei conferințe internaționale cu genericul „Neutralitatea permanentă a Moldovei – factor de stabilitate și dezvoltare sau noua provocare în relațiile dintre Est și Occident”
  • Plafonarea salariilor conducătorilor întreprinderilor de stat/autorităților de reglementare
  • Instituirea capitalului familial prin acordarea unei prestații sociale la nașterea fiecărui copil, iar mărimea capitatului familial va varia în dependență de numărul copiilor din familie
  • Crearea unui grup de lucru pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova pe termen lung
  • Constituirea Consiliului Societății Civile și a Eonsiliului Economic pe lângă președinte
  • 154 localități vizitate; 3872 petiții au fost recepționate; 524 de persoane primite în audiență.

2. Activitate externă: 

  • 16 vizite de lucru externe; întrevederi cu 14 șefi de state, 6 întrevederi cu președinți de Parlament, 7 întrevederi cu prim-miniștri
  • Deblocarea exportului produselor și serviciilor companiilor moldovenești pe piața Federației Ruse
  • Reluarea activității grupurilor de prietenie moldo-ruse pe dimensiunea parlamentară
  • Memorandumul de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA)
  • Statutul de observator al Moldovei la UEEA
  • Ședințe ale grupului de lucru mixt Comisia Economică Eurasiatică – Republica Moldova
  • Instituirea funcției de consilier pentru diasporă, în vederea facilitării comunicării cu reprezentanții diasporei moldovenești
  • 9 întrevederi cu diaspora cu participarea a 2.450 de persoane
  • Practica studenților din instituțiile de peste hotarele țării
  • 7 întrevederi cu ambasadorii în format larg; 69 de întrevederi cu ambasadorii statelor acreditate la Chișinău la direct.

3. Reintegrarea țării: 

  • 2 întrevederi cu liderul transnistrean: pe 4 ianuarie și 30 martie 2017.
  • Prezentarea a 8 puncte prioritare de soluționare a problemelor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, 4 pentru malul drept și 4 pentru malul stâng.
  • Crearea platformei comune Președinte – Parlament – Guvern, care a desfășurat pe parcursul anului 8 ședințe de lucru
  • Inițiativa privind crearea Platformei obștești pentru reconcilierea și buna înțelegere între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului
  • În proces de elaborare este pachetul de documente strategice ce vor sta la baza reglementării politice a problemei transnistrene: foaia de parcurs a reglementării transnistrene, planul de acțiuni pentru perioada 2018-2020, concepția pașilor paraleli în avansarea procesului de consolidare a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova

4. Programul de suport social

  • 75.453 de persoane au beneficiat de suport pe durata anului 2017, în cadrul campaniilor „Iubesc Moldova” și a Fundației de Binefacere a Primei-doamne
  • Donarea a 8.000 de ghiozdane și rechizite pentru elevii din țară
  • 10 complexe sportive în cele mai mari localități din țară, construcții începute în 2017
  • Inițierea programului privind construcția și instalarea complexelor sportive în peste 300 de localități, preponderent rurale, din Republica Moldova, până la finele mandatului de 4 ani
  • Suport pentru 200 de grădinițe în 2017
  • Programul – „Un pic mai buni de Crăciun” în cadrul căruia va fi acordat ajutor pentru 10.000 de copii din țară
  • 143 de tineri au fost susținuți pentru a participa în cadrul diferitor concursuri naționale și internaționale
  • Organizarea, în premieră, a „Festivalul Familiei” și „Generația Viitorului”
  • 29 de familii au primit locuințe noi sau reparate în 2017
  • Mii de persoane au beneficiat de suport pentru îmbunătățirea calității vieții
  • 20.000 de pachete sociale pentru persoanele în etate

„Anul care vine, 2018, va fi unul foarte tensionat, deoarece este unul electoral, cu o miză enormă pentru țară. Va fi anul în care identitatea noastră moldovenească, statalitatea și neutralitatea țării vor fi puse la grea încercare. Aceste previziuni ale mele se bazează pe o analiză foarte realistă a situației. Dar, vă declar cu toată responsabilitatea, instituția prezidențială va păstra pilonii statului.  Vă promit că vom reuși să rezistăm, ne vom întări și vom obține victorie în toate marile bătălii politice care se vor da în 2018. Ca reprezentant al poporului, voi asigura ca voința poporului să fie auzită și să învingă și social, și electoral. Iar rezultatele pe care le voi obține pe parcursul anului 2018 vor fi și mai consistente decît în acest an”, a mai adăugat Dodon în cadrul conferinței.


Foto/Video: privesc.eu

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Și care sunt roadele?

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green