IMG_8409

Igor Dodon, la reuniunea Consiliului şefilor de state al CSI: „Moldova trebuie să aibă un rol mai activ în spaţiul post-sovietic”

Igor Dodon, a participat la şedinţa Consiliului şefilor de state al CSI în format restrâns şi format lărgit, unde au fost examinate un spectru larg de chestiuni cu privire la dezvoltarea colaborării în cele mai diverse domenii, fiind adoptate mai multe decizii de importanţă majoră.

„Separaţi, fără o interacțiune între noi, demult am fi fost, unul câte unu, dezmembraţi pe eşafodul geopolitic. Nu este doar o metaforă, ci şi o realitate a zilelor noastre. Mulţi dintre noi au perceput existența unor asemenea procese distructive în ţările proprii. Nu doar dezvoltarea economică, dar şi însăşi statalitatea Moldovei depind de stabilitatea şi procesele pozitive din ţările CSI şi din UEEA. Pentru noi, existența CSI şi a UEEA este fără echivoc o chestiune de supravieţuire ca stat”, a subliniat președintele Igor Dodon în discursul său.

În setul de decizii adoptate se regăseşte și cea cu privire la declararea anului 2020 drept An al celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Un alt document important rezultat din întrevederea ce a avut loc este Declarația comună a șefilor de state cu privire la sprijinul institutului familiei și valorilor familiale tradiționale, care subliniază importanța elaborării unor măsuri organizatorico-juridice, economice şi informaţional-educaţionale eficiente, orientate spre formarea unor condiții benefice pentru crearea familiei, ocrotirea sănătății mamei şi a copilului, dezvoltarea institutului adopției, susținerea părinților tineri, grija pentru generațiile în vîrstă.

Totodată, Declarația relevă stringența interacționării întru soluționarea problemelor ce țin de violența în familie, încălcarea drepturilor copilului, inclusiv în vederea creșterii culturii în educație, a prevenirii, combaterii și anchetării abuzurilor împotriva copiilor și reducerii mortalității infantile. Textul Declarației semnate urmează a fi transmis ONU, OSCE şi altor organisme internaționale.

Au fost adoptate și Conceptele statelor-membre ale CSI privind combaterea corupţiei, combaterea activităţilor de legalizare a veniturilor obţinute pe căi ilegale, a finanţării terorismului şi distribuire a armamentului de distrugere în masă şi alte decizii.

Igor Dodon a remarcat cu regret că Moldova a ratat posibilitatea de a prelua președinția CSI în 2017, dar a exprimat interesul Moldovei pentru preluarea acesteia în anii următori. „Trebuie să dezvoltăm cooperarea atât spre Vest, cât şi spre Est. Potenţialul enorm al cooperării noastre cu partenerii din Est rămâne nevalorificat pe deplin. Sunt convins că Moldova trebuie să aibă un rol mai activ în spaţiul post-sovietic, în special în cadrul CSI şi UEEA”, a mai spus șeful statului.


Foto: presedinte.md

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Cît e de frumos Președintele nostru pe lîngă Putin,,

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green