24068046_2192146720811321_3452989425799092268_n

Igor Dodon: „Salut orice evoluție pozitivă în ceea ce privește reglementarea conflictului transnistrean”

Președintele Igor Dodon a avut o nouă întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin. În cursul dialogului, părțile au discutat probleme privind cooperarea bilaterală, dar și situația din regiune, iar un subiect aparte l-a constituit diferendul transnistrean.

Șeful statului a menționat că salută orice evoluție pozitivă în această direcție și că mizează pe conjugarea efoturilor în acest sens a autorităților de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Deciziile adoptate erau, inițial, propuse în setul de documente elaborate de instituția prezidențială ca rezultat al discuțiilor în formatul 5+2. Acestea au fost, de asemenea, puse în discuție în cadrul platformei comune cu Guvernul şi Parlamentul. Pe de altă parte, nu am dori ca ultimele decizii în acest sens să fie rezultatul unor înţelegeri de conjunctură și de culoar între reprezentanții unor interese de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului”, spune Igor Dodon.

Totodată, președintele a declarat că obiectivul real comun prevede rezultate concrete pentru oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului. În acest sens, este foarte importantă abordarea sistemica, conceptuală cu scopul elaborării principiilor de reglementare politică a diferendului transnistrean. „Președinția deja are elaborat un astfel de concept”, a menționat Igor Dodon.

Foto: presedinte.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green