02_11

Igor Dodon și Vadim Krasnoselskii se vor întâlni la Holercani pentru a discuta despre definitivarea celor 8 măsuri din pachetul „4+4”

La 30 martie curent, Igor Dodon se va întâlni, la Holercani, cu așa-zisul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselskii. Oficialii urmează să discute despre definitivarea celor 8 măsuri din pachetul „4+4”, dar și alte subiecte importante.

„Am creat o platformă unică pentru rezolvarea problemei transnistrene, unde sunt delegați reprezentanți ai Președinției, Guvernului și Parlamentului. Au fost desfășurate deja trei ședințe în cadrul cărora am convenit asupra câtorva pași concreți. Abordarea de pachet „4+4” practic a fost definitivată, a fost discutată pe interior în Moldova și joi voi avea o întrevedere cu Vadim Krasnoselskii, unde vom decide asupra elementelor tehnice și cum implementăm aceste 8 măsuri”, a menționat Dodon în cadrul prezentării bilanțului activității la 100 de zile de mandat.

De asemenea, șeful statului a precizat că va discuta cu liderul regiunii transnistrene și despre posturile de control Cuciurgan-Pervomaisk, Palanca-Maiaki-Udobnoe, Giurgiuleşti-Reni şi Unguri-Broniţa. „Știu că este un subiect sensibil pentru cei din Transnistria, dar cred că vom încerca să găsim formula care va fi convenabilă tuturor”, a subliniat acesta.

Potrivit lui Igor Dodon, întrevederea din 4 ianuarie cu liderul de la Tiraspol, prima de altfel din ultimii 8 ani, a adus unele rezultate concrete, printre care: reluarea activității Comisiei unificate de control; simplificarea procedurii de înregistrare și evidență la trecerea posturilor de control pentru cetățeni; elaborarea pachetului de măsuri pentru reglementare politică.

Foto: novostipmr.com

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green