12683643

Imagine ușor de recunoscut și poziționare instituțională coerentă! Parlamentul Republicii Moldova va avea propria identitate vizuală

Parlamentul Republicii Moldova va avea, în premieră, un Ghid de identitate al instituției. Acesta a fost aprobat de Biroul permanent al Legislativului, la finele sesiunii de primăvară-vară 2017.

Identitatea vizuală presupune o prezentare uniformizată a Parlamentului prin toate mijloacele de comunicare inclusiv borșuri, publicații, prezentări, cărți de vizită, documente de lucru etc.

Aceasta a fost realizată fiind folosit ca simbol clădirea Legislativului, care este redată cu un număr optim de elemente din punct de vedere stilistic. Astfel, a fost creat un stil unic al Parlamentului, format dintr-o familie de fonturi comună, o paletă de culori nouă inspirată din aspectul cladirii și un sistem de elemente și texturi care formează baza identității instituției.

Documentul stabilește principiile de design și identitate care urmează a fi aplicate în diferite contexte. Obiectivul acestuia este de a oferi Parlamentului o imagine ușor de recunoscut și o poziționare instituțională coerentă în procesul de comunicare atât intern, cât și public.

Foto: © Sputnik/Miroslav Rotari 

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green