img

În capitală a fost lansată o nouă linie de troleibuz! Aceasta va face legătura între Chișinău și Sângera

În capitală a fost lansată o nouă rută de troleibuz, Chișinău – Sângera, care face legătură dintre capitală și suburbii. Pe linia nr. 31 vor circula 5 troleibuze noi, asamblate la Chișinău, care sunt dotate cu propulsie autonomă.

Ruta de troleibuz nr. 31, „str. 31 August 1989 – oraşul Sângera”, va circula conform următorului itinerar:

  • Tur: str. 31 August 1989 – str. Al. Puşkin – bd. Ştefan cel mare şi Sfânt – bd. Constantin Negruzzi – bd. Iu. Gagarin – şos. Munceşti – oraşul Sângera;
  • Retur: oraşul Sângera – şos. Munceşti – bd. Iu. Gagarin – bd. Constantin Negruzzi – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. 31 August 1989.

Unităţile de transport sunt dotate cu baterii care asigură propulsie autonomă, de la str. Muncești intersecție cu str. Burebista, până în centrul orașului Sângera și retur, pe o distanță de circa 22 km. Zilnic pe noul itinerar, între orele 05:45 – 21:30, vor fi efectuate 24 de curse, la un interval de 30 minute.

Potrivit lui Vitalie Butucel, șef interimar al Direcției transport public și căi de comunicație, această linie de troleibuz va asigura cu transport public, în special în orele de vârf, la intervale fixe, călătorii din zona str. Băcioii Noi, cartierul Codru, dar și o porțiune a străzii Muncești, în perimetrul str. Burebista – str. Grădina Botanică, ca urmare a numeroaselor solicitări ale cetățenilor din cartierul respectiv.

Menționăm că ruta nr. 31 este cea de-a doua linie de troleibuz pe care vor circula doar unități cu propulsie autonomă. Prima rută de troleibuz, nr. 30, ”Piaţa Marii Adunări Naţionale – Aeroportul Internaţional Chişinău” a fost lansată în vara anului 2017.

Foto: chisinau.md

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Super!

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green