marijuana

Închisoare pentru păstrare și vânzare de marijuană

Judecătoria Edineț a acceptat demersul procurorilor de condamnare la pedeapsa cu închisoarea a unui bărbat cu vârsta de 32 de ani, din Medveja-Briceni, cu privire la care procurorii au demonstrat că a păstrat, transportat și vândut droguri în proporții mari.
Fapta de care este învinuit bărbatul a avut loc în data de 17 și 29 iulie 2019, atunci când acesta i-a vândut unui investigator sub acoperire droguri de tip marijuana, în două tranșe. Iar după ce a vândut a doua tranșă, în aceeași zi, sub conducerea procurorilor i-a fost percheziționată gospodăria, unde a fost găsită și ridicată marijuana pe care o comercializa, iar bărbatul a fost plasat în arest, până la data pronunțării sentinței.

Astfel, la demersul procurorilor, pentru fapta de păstrare, transportare și vânzare a drogurilor în cantități mari – faptă pe care inculpatul a recunoscut-o – instanța de judecată l-a condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 4 ani.

Bărbatul este celibatar, a frecventat școala până în clasa a 8-a și nu este la prima abatere de la lege: a fost condamnat anterior pentru furt și tocmai fusese eliberat din penitenciar, în luna mai 2019.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green