1030928271

Indemnizații viagere pentru antrenorii care au pregătit sportivi medaliați la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale și europene

Antrenorii care au pregătit sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice sau Paralimpice, la campionatele mondiale sau europene de seniori vor beneficia de o indemnizaţie viageră. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, proiectul de completare a Legii cu privire la cultura fizică și sport, în lectură finală. Inițiativa legislativă aparține deputaților Nicolae Juravschi și Andrian Candu. Modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Potrivit proiectului, se propune un salariu mediu pe economie pentru prima medalie de aur la Jocurile Olimpice și Paralimpice, 0.9 din salariu mediu – pentru prima medalie de argint obţinută la Jocurile Olimpice și Paralimpice, 0.8 – pentru prima medalie de bronz obţinută la Jocurile Olimpice și Paralimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale, 0,7 – pentru prima medalie de argint obţinută la campionatele mondiale și 0,6 – pentru prima medalie de bronz obţinută la campionatele mondiale sau prima medalie de aur obţinută la campionatele europene.

Plata indemnizaţiei viagere se va efectua lunar, în funcţie de nivelul performanţei sportivilor antrenaţi. La stabilirea cuantumului indemnizaţiei viagere vor fi utilizate datele privind salariul mediu pe economie, comunicat de Biroul Naţional de Statistică, pentru luna anterioară celei în care se va face plata drepturilor.

Vor avea dreptul la o indemnizaţie viageră antrenorii, cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova, care au pregătit sportivi medaliaţi la probele individuale sau pe echipe la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale ori deţinător al titlului de campion european de seniori. Aceștia vor beneficia de indemnizație dacă au împlinit vârsta legală de pensionare și au un stagiu de activitate în calitate de antrenor de cel puţin 20 de ani. Noile reglementări se referă inclusiv la persoanele care au activat în calitate de antrenori ai echipelor sportive ale fostei URSS.

Antrenorii care întrunesc toate condiţiile vor depune pentru confirmare o cerere la autoritatea centrală de specialitate. Nu vor fi electivi antrenorii, sportivii cărora au sancţiuni nestinse pentru încălcarea legislaţiei antidoping. Pentru antrenorii, sportivii cărora cumulează titlul de campion olimpic cu titlul de campion mondial sau titlul de campion mondial cu titlul de campion european indemnizaţia viageră acordată pentru cea mai bună performanţă se cumulează cu cea acordată pentru performanţa inferioară la nivelul de 50%.

Foto: sputnik.by

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green