Ion lazarenco 12

Ion Lazarenco rescrie istoria! Moldoveanul a reușit să treacă toate cele 7 strâmtori din prima încercare

Înotătorul moldovean în ape deschise, Ion Lazarenco, rescrie istoria. Sâmbăta trecută, pe 27 ianuarie, el a devenit al optulea om de pe glob, care a înotat cele șapte strâmtori, dar este primul care a reușit această performanță din prima încercare. 

Ultima sa cucerire este Strâmtoarea Cook, în care a înotat în condiții meteo dificile. A fost purtat de curenții de apă, l-au muşcat meduzele, apa era foarte rece și i s-a recomandat să renunțe, dar el nu a cedat scrie Timpul.md.

Strâmtoarea Cook, pe porțiunea cea mai îngustă, măsoară 22 de km. Aceasta desparte Marea Tasmaniei care se află la vest de Pacific, situat la est de Noua Zeelandă. Partea de nord a strâmtorii are o adâncime de 100 – 200 de metri, pe când în porțiunile mai înguste oscilează între 100 și 300 de metri. Fundul mării la sud de strâmtoare formează un canion adânc unde marea atinge adâncimea de 1.500 metri.

54757f7e46e8f

Ion Lazarenco a înotat sute de kilometri în scopuri caritabile, pentru copiii nevoiași, pentru sportivii care practică înotul, dar și pentru a promova R. Moldova în lume. În 2014, el a parcurs Gibraltarul (14 km) și Canalul Mânecii (34 km), în 2015 – Canalul de Nord (34 km), în 2016 – Canalul Catalina (34 km) și Canalul Molokai (44 km), în 2017 – Canalul Tsugaru (20 km), iar zilele trecute a cucerit și Strâmtoarea Cook, care se întinde pe 26 km. Din cauza curenților de apă imprevizibili, însă, traseul aproape s-a dublat.

Ion Lazarenco s-a născut pe 22 ianuarie 1978, în satul Brăviceni, raionul Orhei. În anul 1997 a emigrat, împreună cu familia, în Irlanda. Înotătorul moldovean vorbește fluent româna, rusa și engleza.

Foto: timpul.md

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Super, bravo :!: :!: :!:

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green